Peninsula Crimeea s-a transformat într-o "a doua Transnistrie", după ce preşedintele Petro Poroşenko a semnat o lege privind crearea unei zone economice libere în Crimeea, a declarat liderul partidului Batkivşcina, fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko.
Potrivit acesteia, în Crimeea nu vor mai fi respectate normele internaţionale după adoptarea acestei legi, scrie Mediafax.
"Kievul şi-a asumat angajamentul de a contribui la respectarea normelor internaţionale pe teritoriul Ucrainei, însă în prezent acest angajament este încălcat", a declarat Timoşenko, într-o emisiune a postului de televiziune ICTV.
Ea a denunţat, de asemenea, planul privind crearea unei zone-tampon în estul Ucrainei.
"Practic, aceasta înseamnă o delimitare a frontierei, în urma căreia poate apărea un nou stat autoproclamat cu legile şi structurile proprii", a declarat fostul premier ucrainean.