Haitele de lupi din apropierea Lugojului fac macel printre oile de la stane, dar nimeni nu-i impusca pentru ca sunt ocrotiti de lege.
Numai in ultima saptamana, salbaticiunile au sfasiat 30 de oi de la marginea satului Dragomiresti, dupa ce, in vara, au fost sfartecate alte zeci de mioare din satele vecine Lugojului.
Locuitorii din zona sunt suparati si pentru faptul ca li se risipeste agoniseala – o oaie costand circa 300 de lei – dar si pentru ca le sunt amenintati chiar copiii care se joaca la marginea satului.
Vasile Curac, unul dintre bacii de la stana din Dragomiresti, spune ca ciobanii au auzit cainii latrand, dar cand au ajuns in staul, haita de sapte-opt lupi facea deja prapad in oi.
"Lupul este un animal ocrotit de lege si nu se poate recolta de catre vanatori decat cu aprobarea Ministerului Agriculturii si Mediului. Altfel, se pedepseste ca si braconajul", a declarat, marti, pentru Agerpres, Petrica Damian, seful filialei Lugoj a Asociatiei Judetene a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi.
Satenii pagubiti de oi spun ca legea este ridicola, deoarece la stana ciobanii nu au voie sa tina mai mult de un caine de paza.
"Mangaind lupii, numaram zecile de lesuri de oi", a conchis baciul Vasile Curac.