21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialȚiganiada sau de ce a fugit Victor Turcitul la Stambul?

Țiganiada sau de ce a fugit Victor Turcitul la Stambul?

Incorect politic cum va fi fiind, nu putem să nu observăm că ar fi nevoie de condeiul usturător al unui Ion Budai Deleanu ca să izvodească o nouă Țiganiadă pe măsura ridicolului monumental al fugii lui Ponta în Turcia într-un moment în care Justiția se apropia periculos de mult de el. „Scapă cine poate dacă pierdem prezidențialele”, avertiza Ponta anul trecut. Acum, laș până la capăt, a fugit ca un borfaș de rând și l-a lăsat pe Ghiță să plătească prețul.

Neam de neamul nostru n-a avut așa prim-ministru! Submediocru, hoț intelectual, complexat, rău și răzbunător și, pe deasupra, laș! Ce-o fi fost în mintea lui Traian Băsescu atunci când l-a numit numai el știe, dar, pe de altă parte, Băsescu are cel mai prost track record în alegerea oamenilor după cum stă mărturie însăși Elena Udrea. Passons!

Victor Ponta pare să fie legat inextricabil de Sebastian Ghiță și această legătură nebuloasă este cea care îl definește mai mult decât orice altceva. S-a dorit stăpânul absolut al statului pe care l-a siluit după propriul plac cu complicitatea unui partid de infractori, a avut ambiții de dictator cvasi-fascist care să schimbe radical regimul politic și economia națională în sens ruso-chinez, a vrut să guverneze pentru 20 de ani (dacă vă mai amintiți anunțul triumfător din 2012) și a promis o eră de prosperitate nemaivăzută pentru borfașii de partid „după ce vom prelua controlul politic asupra DNA”, s-a visat omul americanilor la București și chipul României în Europa. „Capul” obștii, așa cum îl numește ideologul „monarhiei țigănești” al lui Budai Deleanu, care, întâmplător, se numește Baroneu. În final, nu s-a dovedit un pisoi (pisicuț) ci, un câine de pripas pe lângă șatră, care în ultimele sale clipe s-a dus să se gudure pe lângă stăpânul Putin și să se ascundă în clinicile sultanului Erdogan. În final, s-a dovedit un golan mărunt la fel ca amicul său Ghiță.

Pentru că asta sunt Ponta și Ghiță: Doi golani mărunți. Întrebarea este cum au ajuns acești golani mărunți să smintească o țară întreagă, iar răspunsul este unul neliniștitor: Nu sunt născuți, ci făcuți. Simplu spus, sunt creația eșuată a serviciilor sau, dacă vreți, a Sistemului și acum sunt aruncați la gunoi de aceleași servicii care și-au dat seama ce eroare colosală au făcut. Acesta este mesajul pe care l-a transmis Ghiță pe tonul său de soprană în mizerie când a vorbit despre „lovitura de stat” și forțarea demisiei lui Ponta. „Serviciile ne-au abandonat dar nu ne lăsăm”. Nu că serviciile ar controla DNA, dar au știut să îndrume DNA spre zonele vulnerabile ale lui Ghiță și Ponta în momentul în care Ponta a refuzat să demisioneze atunci când a fost pus sub urmărire și a adus România într-o situație vulnerabilă. Acest lucru este de neacceptat și din momentul în care Ponta a primit mesajul că agățarea sa de putere nu va fi tolerată pentru că face rău țării, a fugit pentru că a preferat să facă rău țării în loc să demisioneze formal. A preferat, golănește, să joace cacealmaua „loviturii de stat”. Mesajul că Ponta și Ghiță au fost ejectați de Sistem a fost dat de Gabriel Oprea în momentul în care a anunțat că îl va susține pe Mihai Răzvan Ungureanu la șefia Serviciului de Informații Externe. Ofițerul acoperit SIE Victor Ponta a primit semnalul că a rămas pe dinafară și că altcineva este la butoane iar dovada că a înțeles exact semnificația acestei numiri este reacția isterică a lui Ilie Sîrbu, a PSD și a lui Ponta însuși, care a denunțat caracterul „necinstit” al nominalizării lui MRU. Omul pe care au mizat totul nu mai este în Sistem, serviciile au resetat termenii înțelegerii și acum au rămas orfani și expuși iar trădătorul de serviciu, Oprea, le-a dat lovitura de grație.

Problema României nu este cuplul Ponta&Ghiță. Au avut românii conducători mai răi și sugestia din titlu a Domnului care s-a „turcit” (a trecut la islam) ca să nu fie exilat în Siria sau chiar „tăiat” este un exemplu. Problema este că oameni ca Ponta și Ghiță au fost antrenați să devină lideri, în ei s-au investit resurse și cunoștințe și în final s-au dovedit niște găinari egoiști. Eșecul rușinos pe care îl reprezintă Ponta și Ghiță este eșecul micromanagement-ului politic al serviciilor secrete și serviciile trebuie să plătească pentru această rușine națională. 

Cele mai citite

Partidul Democrat din Italia lansează un manifest pentru alegerile europene

Opoziția italiană încearcă din răsputeri să se impună într-un ciclu electoral în care partidele de dreapta aflate la putere în țară speră să obțină...

Ovidiu Hațegan își pune cenușă în cap după gafa comisă în meciul Dinamo – Poli Iași: „Am greșit, n-am realizat gravitatea impactului”

Arbitrul Ovidiu Hațegan a explicat decizia luată în minutul 29 al partidei Dinamo 1948 – Politehnica Iaşi, disputată duminică, 14 aprilie, pe stadionul din...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă