2.4 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecialThe Economist despre România: Problemele importante trec în plan secund

The Economist despre România: Problemele importante trec în plan secund

Disputele dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au monopolizat dezbaterea publică în România, problemele importante trecând în plan secundar, în contextul în care ultimul lucru de care au nevoie românii este o nouă perioadă de instabilitate politică, scrie The Economist.

„O nouă perioadă de instabilitate politică este ultimul lucru de care românii au nevoie acum. România a schimbat de două ori guvernul anul acesta. Mii de persoane ieşiseră pe străzi în ianuarie pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate şi a denunţa nivelul de trai„, explică blogul revistei The Economist potrivit Mediafax.

„Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta se atacă reciproc fără reţineri. Totul a început în urmă cu o lună, când ambii lideri au anunţat intenţia de a participa la summitul Consiliului European”, notează revista financiară într-un material intitulat „Victor Ponta, în război”, reamintind că, ulterior, premierul român a continuat disputele, sugerând iniţierea procedurii de suspendare a preşedintelui Băsescu.

„Lupta dintre principalii lideri politici ai României a monopolizat dezbaterea publică; probleme importante ale României la Consiliul European – precum accesul la fonduri structurale şi aderarea la Schengen – nu mai sunt subiecte de dezbatere publică. Chiar şi ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, a fost incapabil să prezinte agenda oficială a ţării pentru summitul european. Întrebat de presa din România care este poziţia Bucureştiului la summitul de la Bruxelles, purtătorul său de cuvânt a declarat că domnul Marga nu a avut timp să «proceseze informaţiile»”, explică The Economist.

„De ce este atât de important cine reprezintă România la Consiliul European? Din punctul de vedere al Bruxellesului, nu contează prea mult dacă este preşedintele sau primul-ministru, dat fiind că ţara nu are o mare influenţă asupra deciziilor Consiliului European”, subliniază revista financiară.

Blogul The Economist reaminteşte că Victor Ponta a fost acuzat recent de revista Nature că a plagiat părţi ale tezei de doctorat, premierul român respingând acuzaţiile şi afirmând că în spatele scandalului este Traian Băsescu.

Într-un interviu acordat The Economist, Ponta a recunoscut că România se confruntă în prezent cu o criză de credibilitate pe plan internaţional. Iar, conform The Economist, disputele la nivel înalt nu ajută în niciun fel la rezolvarea acestei situaţii. Ponta crede că disputele se vor încheia abia după scrutinul parlamentar din toamnă, când România ar putea schimba din nou guvernul.

„Între timp, cum afectează această criză România? Leul a scăzut aproape la un nivel-record în raport cu euro. Disputele politice pot influenţa şi şansele României de a deveni membră a Spaţiului Schengen anul acesta. Liderii politici de la Bucureşti par să fi uitat deja de ce mii de persoane au protestat în frig la începutul acestui an”, încheie blogul The Economist.

Cele mai citite

Cosmin Contra a demisionat de la Damac! Ce urmează pentru antrenorul român?

Cosmin Contra și-a încheiat oficial mandatul la Damac, echipa din Arabia Saudită unde activează internaționalii români Florin Niță și Nicolae Stanciu. Decizia a fost...

Slăbiciunea Rusiei pe două fronturi, evidențiată de ofensiva rebelilor din Siria

Evenimentele recente din Siria, unde forțele rebele au realizat cel mai rapid avans pe câmpul de luptă din ultimii 13 ani, sugerează că Rusia...

Probleme la târgurile de Crăciun din Satu Mare și din Galați. Roata mare s-a blocat

La târgurile de Crăciun din Galați și Satu Mare au avut loc incidente neplăcute când roțile panoramice s-au oprit brusc, lăsând mai mulți oameni...
Ultima oră
Pe aceeași temă