14.7 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialTecău: „Nu mă las până nu câştig la Wimbledon"

Tecău: „Nu mă las până nu câştig la Wimbledon”

Constănţeanul a pierdut a treia finală consecutivă, dar declară că va lupta în continuare pentru trofeul întrecerii de la All England Club.

 

Jucătorul de tenis din Constanţa Horia Tecău a revenit pentru scurt timp în România după două săptămâni petrecute la turneul de Mare Şlem de la Wimbledon. Tecău a ajuns în finala întrecerii disputate pe iarba londoneză, unde a jucat finala, pentru a treia oară consecutiv. Şi de această dată a fost învins, ca la precedentele două finale. Insuccesul nu l-a demoralizat pe Tecău, care este hotărât să nu se lase până nu va cuceri trofeul celui mai prestigios turneu de tenis al lumii. „E dureros să pierzi, dar totodată jocul nostru s-a îmbunătăţit pe parcursul turneului. A lipsit puţină şansă. Categoric, se poate mai sus de locul doi, nu o să mă las până nu câştig”, a declarat Tecău.

Pentru sportivul de pe litoral urmează turneul din Suedia, de la Bastad, unde participă alături de reprezentantul gazdelor, suedezul Robert Lindstedt, şi unde este cotat cu prima şansă la victorie.

Totuşi, gândul constănţeanului merge mai mult către Jocurile Olimpice, unde va participa alături de Adrian Ungur, în proba de dublu. „Abia aştept să ajung la Jocurile Olimpice. Am onoarea să fiu şi portdrapel şi va fi foarte emoţionant pentru mine. Cu Adrian nu am mai jucat din perioada junioratului şi de aceea va fi puţin mai greu. Sperăm să ne sudăm însă ca echipă, să luăm o medalie şi să producem o surpriză. Abia aştept, o să se joace tot la Wimbledon. Nu avem obiective, nu avem presiune asupra noastră, vom juca relaxaţi şi o să încercăm să facem surpriza”, a spus Tecău.

Horia Tecău va purta drapelul României la fel cum o vor face alţi jucători celebri din lumea tenisului. Astfel, Novak Djokovic va fi portdrapelul Serbiei, iar Rafael Nadal al Spaniei. Totodată, este posibil ca Roger Federer să fie portdrapelul Elveţiei, în timp ce Maria Şarapova ar putea purta steagul Rusiei.

Pe locul 3 în lume

Horia Tecău este, în prezent, cel mai bine clasat sportiv român în ierarhiile tenisului mondial. În clasamentul individual al jucătorilor de dublu este în staţionare, pe locul 11, dar în ierarhia perechilor, unde figurează alături de Robert Lindstedt, a urcat un loc. Acum, Tecău se află pe locul 3. Poziţia le permite celor doi să participe la Turneul Campionilor, care se va desfăşura la sfârşitul anului la Londra. Dublul româno-suedez a participat şi la ediţia precedentă a Turneului Campionilor, în premieră.

11 este locul pe care se află Horia Tecău în ierarhia ATP a jucătorilor de dublu.

Cele mai citite

Inundațiile din 1970, o catastrofă care a marcat o generație. Iată ce scria România Liberă acum peste 50 de ani

Anul în care râurile au devenit oceane în România, a schimbat fața multor zone Inundațiile din 1970 au fost unul dintre cele mai devastatoare evenimente...

A intrat cu o armă în sediul AUR din Drobeta Turnu Severin. Bărbatul a fost reținut

Un bărbat a intrat cu pistolul în sediul AUR din Drobeta Turnu Severin, acesta fiind reținut ulterior de polițiști. Individul a pus arma pe...

Șapte mașini lovite de o șoferiță pe o stradă din municipiul Focșani

O șoferiță din Vrancea a lovit șapte autoturisme parcate regulamentar pe o stradă din municipiul Focșani. „La data de 28.09.2024, în jurul orei 15.20, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă