20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialTeatrul din containere

Teatrul din containere

Orchestra şi actorii de la trupa de „revistă” a Teatrului „Nae Leonard” din Galaţi vor ţine repetiţiile în containere. Managerul Teatrului Muzical „Nae Leonard”, Florin Melinte, a lansat anunţul de achiziţie publică a 20 de containere, în care va fi mutat teatrul. În total, pentru furnizarea şi montajul containerelor „locuibile, tip ISO”, este alocată suma de 230.252 lei. „În containere vor repeta «revista» şi corul. Dar închipuiţi-vă cum poţi să bagi într-un container orchestra de la «revistă» şi boxele, ca să se audă. Chitara nu mai este chitară rece. Orga nu merge fără staţie. Oricât de încet ai da, tot «bubuie»”, ne-a declarat Paul Buţă, artist la Teatrul „Leonard”.

Mutarea Teatrului Muzical „Nae Leonard” în containere este soluţia stranie găsită de managerul Florin Melinte la o problemă veche. Una dintre clădirile din curtea teatrului a fost retrocedată în urmă cu cinci ani fostului proprietar. Instituţia a mai rămas cu corpul de clădire în care se află biroul managerului, sala de spectacole, sala baletului şi cea a orchestrei mari. Această clădire a fost modernizată în perioada 2001-2006, prin investiţii de peste 60 miliarde de lei vechi. După ce o vreme teatrul a plătit proprietarului o chirie anuală de aproximativ două miliarde de lei vechi, managerul Melinte a găsit soluţia miraculoasă penru a se scăpa de plata chiriei prin mutarea teatrului în containere.

Orchestra şi actorii de la trupa de „revistă” a Teatrului „Nae Leonard” din Galaţi vor ţine repetiţiile în containerul nr. 19, iar corul teatrului va repeta în containerul nr. 20.

Fiecare container are o destinaţie precisă: containerul 1 este „Grupuri sanitare”, containerele 2, 3 şi 4 au destinaţia „Cabină artişti”, 5 – „Registratură – Achiziţii” , 6 – „Bibliotecă”, 7 – „Birou Contabilitate”, 8 – „Birou Juridic – Resurse Umane”, 9 – „Birou Tehnic & Producţie”, 10 – „Atelier Mode – Flori & Tapiţerie”, 11 şi 12 „Ateliere croitorie” – „femei” şi „bărbaţi”, containerele 13-14, respectiv 15-16, vor fi „Magazie costume bărbaţi” şi   „Magazie costume femei”, iar containe­rele 17 şi 18 vor fi „Birou & Magazie”. Partea cea mai interesantă este la finalul listei, pentru că este vorba de containerele 19 şi 20, care vor avea destinaţia de „Sală repetiţie”! Teatrul produce spectacole de operă, operetă şi revistă, iar condiţiile în care vor repeta corul şi „revista” în containerele nr 19 şi 20 ţin de absurd. Soluţia este costisitoare şi pe termen scurt, în raport cu aceea a ridicării unei construcţii uşoare care să găzduiască compartimentele teatrului.  

Cele mai citite

Manchester City pregătește o ofertă uriașă pentru Florian Wirtz!

Campioana Angliei ar putea oferi 150 de milioane de euro pentru mijlocașul de la Bayer Leverkusen. Manchester City ar fi interesată de transferul lui Florian...

Un puști-minune din Brazilia și-a anunțat retragere din fotbal la doar 21 din cauza problemelor de sănătate mintală

Rodrigo Varanda își anunță retragerea din fotbal la doar 21 de ani, din cauza problemelor de sănătate mintală Atacantul brazilian Rodrigo Varanda și-a anunțat retragerea...

Adolescenta ciclistă elvețiană Muriel Furrer a murit după un accident la campionatele mondiale.

Ciclista elvețiană Muriel Furrer a murit la o zi după ce, la vârsta de 18 ani, a suferit un accident grav în timpul cursei...
Ultima oră
Pe aceeași temă