Am fost in ultimul timp prin mai multe orase gata de alegeri si am vazut invazia afiselor electorale. Doar la Timisoara acest tip de afisaj mi s-a parut mai discret si, in orice caz, mai suportabil, pentru ca, intai, acolo primarul Ciuhandu chiar a facut ceva pentru frumosul si civilizatul sau oras, si doi, agresivitatea celorlalti nu era atat de evidenta ca, de pilda, la Vatra Dornei sau la Iasi, unde nu puteai intoarce capul fara sa vezi acest tip de reclama desantata si mincinoasa.
Imi amintesc de "solutiile" (finale?) pentru a rezolva circulatia in Bucuresti, cand cu alegerea dlui Traian Basescu si apoi cu aceea a dlui Adriean Videanu. Ca prin ceata imi amintesc. O ceata, sau cum se spune azi, urat, "abureala", a si fost totul. Solutiile, finale sau nu, au ramas in trecutul alegerilor si revin acum pentru a alcatui un fel de viitor luminos, asa cum cateva generatii de romani au fost obisnuite de regimul comunist care punea totul, cu exceptia economiilor, la viitor, ca asta era, oricum, necontrolabil. Incerc sa-mi scot din cap exemplul chinez, cu nu stiu cate mii de km de autostrada construiti in mai putin de zece ani, insa exemplul romanesc al autostrazii care inainteaza cu o medie de circa 1,5 km pe an mi se pare, totusi, incredibil. Dar, vorba unei emisiuni de altadata, adevarat. Incredibil, dar adevarat este tot ce se intampla la noi in aceste zile, iar daca privesti inapoi fara manie si fara ura, vezi ca si ceea ce s-a intamplat pana acum tot asa a fost.
Tranzitia noastra, despre care nu se mai vorbeste, exact cum nu se mai vorbea, in urma cu 30 de ani, de "perioada de trecere", nu este decat o eterna cale de la incredibil la adevarat. Or, asta e fara sfarsit, e adevarata noastra cale regala. (Expresia nu are nimic de-a face cu monarhia, ea desemneaza figurat ceea ce in romaneste s-ar numi, tot la figurat, dar mai neaos, usa din fata sau drumul catre usa din fata.) Incredibile, dar adevarate sunt drumurile noastre, incredibile, dar adevarate sunt bordurile noastre, bucurestene sau din alte orase, care sunt schimbate intr-un ritm ametitor, incredibile, dar adevarate sunt minciunile care se servesc alegatorilor o data la patru ani si, de catre unii, aflati in campanie electorala continua, precum dl presedinte Traian Basescu, si mai des.
De aceea, cand aud cliseul cu posibilitatea alegatorilor de a-i sanctiona pe toti acesti politicieni de doi bani la vot imi dau seama ca nimic nu mai e de facut. Nu mai e nimic de facut pentru ca, la vot, abia acolo, se vede clar ca toti aceia care s-au lasat amagiti o data si au injurat patru ani, mai cad o data in pacat, dupa ce acei patru ani au trecut si vine marea infatisare la urne. Nu sunt nici primul, nici ultimul care sa deplang orbirea alegatorului roman si poate si a celui din alte tari, dar despre acela ii las pe altii sa vorbeasca. Ma tem ca democratia reprezentativa a reusit sa-si obtina autonomia fata de alegatori, astfel incat toti sau aproape toti acei politicieni in privinta carora alegatorii au cazut de acord ca sunt corupti, mincinosi, demagogi sa se poata regasi in continuare pe listele Parlamentului.
Multimea afiselor electorale agresive are, insa, ca sa revin de unde am plecat, si o parte buna: ajungi sa privesti cu alti ochi, sa pui alt pret pe cele culturale. La Timisoara, de pilda, am privit cu nesat afisele mari cu actori, care acopereau o parte din peretii noii sali salvate pentru teatru, dupa ce fusese multe decenii manej si sala de sport.
Cum se schimba lumea! Candva, derbedeii isi amenintau adversarii cu un decis "Te fac afis". Azi, intr-un sat, un candidat chiar a incercat sa-l faca afis, in sensul argotic de altadata, pe un tanar care punea… afise pentru altul. Acum, fiecare membru mai rasarit al unui partid abia asteapta sa-i spuna seful "Te fac afis". In sensul electoral, democratic.
