26 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialTarifele convorbirilor in roaming scad pana la 77%

Tarifele convorbirilor in roaming scad pana la 77%

Perioada concediilor este aproape si pentru cei ale caror planuri de vacanta includ destinatii in afara granitelor tarii nimic nu poate fi mai placut decat sa poata impartasi cele mai placute momente cu cei dragi ramasi acasa. In majoritatea cazurilor, acest lucru se poate realiza prin telefon, in roaming. Si, de cele mai multe ori, acest cuvant le provoaca mari dureri de cap celor mai vorbareti din cauza tarifelor.
In 16 tari europene si trei mai departate, cum este cazul Australiei, Japoniei si Noii Zeelande, aceasta problema a fost rezolvata intr-un mod inovativ de catre Vodafone printr-un serviciu unic pe piata comunicatiilor mobile – Vodafone Passport. Este vorba despre „Cel mai bun produs de roaming al anului 2006”, dupa cum a fost votat de catre GSM Association la Congresul 3GSM de la Barcelona, ce le permite celor aflati in strainatate sa vorbeasca acasa la tarifele lor nationale, la care se adauga o taxa de conectare pentru fiecare apel.
Din 22 iunie 2006 aceasta oferta va fi accesibila si pentru abonatii din Romania iar din 12 iulie pentru clientii serviciilor preplatite. Taxa de conectare este fixa – de 1,20 dolari (fara TVA) pentru cele 16 destinatii europene si de 2,40 dolari pentru celelalte trei -, la care se adauga tariful standard national, in functie de planul tarifar al fiecaruia.
Practic, incepand cu acea data un abonat Vodafone din Romania aflat pe o plaja din Spania care le va povesti celor de acasa, timp de patru minute, ce culoare are apa va plati numai 1,76 de dolari pentru acest apel, fata de 4,36 dolari, cat l-ar costa acum (taxa de conectare de 1,26 dolari, plus 14 centi ori patru minute). Daca adauga si descrierea hotelului sau a planului de excursii optionale, pentru opt minute de povesti va plati 2,32 dolari, fata de 8,32 dolari (deci cu 77% mai putin decat in prezent).
In plus, nu va mai fi nevoie sa le inchida telefonul in nas celor care indraznesc sa sune din tara pentru a afla cum este vremea pe meleaguri spaniole, pentru ca nu se va mai plati nici un cent pe apel, ci doar taxa de conectare la fiecare 10 minute de convorbire.
Vodafone Passport este o optiune de roaming international care poate fi activata gratuit de catre clientii serviciului standard de roaming, Vodafone World. In plus, aceasta poate fi activata sau dezactivata oricand, chiar si in timpul sejurului – ceea ce este un lucru folositor atunci cand, in general, convorbirile nu trec de un minut. In acest caz, pe relatia cu unele din aceste tari poate fi mai ieftina varianta standard de roaming.
Reprezentantii Vodafone Romania au spus ca in prezent durata medie a convorbirilor efectuate in roaming este de 2-3 minute, iar volumul total al acestor convorbiri nu depaseste 10% din traficul total de voce tocmai din cauza tarifelor mari. „Ne asteptam ca acest trafic sa creasca atat in ceea ce priveste frecventa apelurilor, cat si durata lor, a declarat Liliana Solomon, CEO Vodafone Romania. In toate celelalte tari acest serviciu a prins foarte bine la public, peste 100.000 de clienti adoptand saptamanal aceasta optiune”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă