Targul Anticarilor si a Numismatilor a adunat peste 30 de colectionari din toata tara si strainatate la Oradea. Evenimentul a ajuns la cea de-a X-a editie si s-a desfasurat la Sala Sporturilor din municipiu.
Participantii au adus cu ei de la bani vechi de peste 2.000 de ani, timbre de colectie, piese de mobilier, lampi, candelabre, ceasuri, sticla, ceramica, picturi, sculpturi sau sabii. Cele mai cautate obiecte sunt cele de dimensiuni mici si cele ale caror preturi sunt accesibile.
Constantin Negrut, unul dintre numismatii prezenti la manifestare, a spus ca este pasionat foarte mult de perioada Imperiului Roman si a celui Bizantin. Printre numeroasele monede pe care le-a adus la acest targ putea fi admirata o drahma greceasca de peste 3.300 de ani, o moneda cu chipul lui Marc Aureliu, dar si un gulden de aur, din perioada lui Rudolf II, cotat la aproape 500 de euro.