Luni seară, într-o atmosferă foarte caldă, cu o mulţime de oameni pătrunşi probabil deja de spiritul Crăciunului, s-a lansat un album inedit de fotografie, bucătăreală şi turism spiritual intitulat „Bucătăria hoinară”. Autorul lucrării impresionante şi prin volum şi prin splendoarea imaginilor este fotograful Răzvan Voiculescu.
Conceptul albumului a fost unul pe cât de simplu, pe atât de uimitor. Fotograful a cooptat în echipa sa cinci bucătari mai mult sau mai puţin profesionişti, i-a urcat într-o maşină mare, au luat cu ei echipamentele de pozat/filmat, câteva lucruri de bază necesare bucătăriei, a plecat de acasă şi nu s-a mai oprit preţ de vreo doi ani de zile. În tot acest timp a scotocit prin cotloanele ţării noastre după locuri, oameni şi poveşti care să-l inspire pe el şi pe bucătari pentru un food shooting, cum spun specialiştii, sau pentru o natură vie, cum am spune noi, cu păpică bună şi oameni calzi ca pâinea proaspăt ieşită din cuptor. Din Deltă până-n obcinile Bucovinei, din Maramureş în Banat, din Moldova-n Oltenia şi tot aşa, în zig-zag sau în linie dreaptă, echipa condusă de Răzvan Voiculescu a „bucătărit” prin toată ţara pentru şi cot la cot cu localnicii. După cum a povestit la lansare Şerban Georgescu, unul dintre bucătari şi realizatorul making of-ului albumului, lucrurile se petreceau cam aşa: „Ajungeam într-un sat uitat de lume. Răzvan ochea o casă veche, pe vreun drum în pantă, şi, cum el este un timid, îmi spunea: . Ei, şi atunci începea nebunia. Băteam la uşă, duceam luptă de convingere că: <Ştiţi, vrem şi noi să gătim la dumneavoastră, dar avem tot ce ne trebuie, nu vă mâncăm mâncarea, ba dimpotrivă, vă invităm la masă>. Oamenii erau nedumeriţi la început că au năvălit peste ei nişte nebuni, dar ne primeau totuşi în casele lor. Uneori am dat peste bătrâni de 80 de ani, alteori peste femei cu copii şi tot aşa. La un moment dat, în Maramureş, pe când găteam noi în casă cu o femeie a apărut bărba-su, gata pilit, şi nu înţelegea cine suntem şi ce căutăm cu nevastă-sa în bucătărie.”
Alteori, dacă nu găseaua o casă de om, dar îi inspira peisajul, găteau în mijlocul drumului, pe vreun deal, pe munte, pe malul Dunării, la liziera unei păduri sau chiar în valurile mării. Şi asta indiferent de anotimp, căci au bucătărit sub cerul liber chiar şi la temperaturi extreme cum a fost cazul unor frigărui de mistreţ pregătite la minus 18 grade. Noroc cu ţuica fiartă care a încălzit mâinile bucătăresei Marcela şi a dezlegat limbile ţăranilor. „În general ne duceam noi cu ingredientele de bază, dar foloseam, la o adică, pătrunjel proaspăt din grădina omului. Acesta nu este însă o carte de bucătărie, ci una de călătorie, de călătorie gastromică, dacă vreţi”, ne-a explicat autorul albumului, Răzvan Voiculescu. „ Noi am plecat în căutarea locurilor care păstrează încă o doză bună de autentic, care sunt încă neatinse de kitsch. Vrem să prindem încă viu satul românesc pentru că în câţiva ani va dispărea, aşa cum s-a întâmplat şi cu satele din Europa de Vest. Satul românesc moare şi moare urât, cu case oribile, cu termopane, care iau locul vechilor căsuţe strămoşeşti. Dar deşi pe cale de dispariţie, am mai descoperit totuşi locuri virgine. Am găsit de pildă sate care păreau de acum 30 de ani. Cred că locuitorii de acolo nu ştiau nici că a căzut Ceauşescu ceea ce mi s-a părut fabulos. Ba la o casă aveau şi o stema a României socialiste.”
Bucătărie după datină: homari, somon şi paella
Ca să-i farmece cu totul pe ţărani, bucătarii nu găteau faimoasele sarmale româneşti sau strămoşeasca mămăligă cu brânză, ci bucate exotice, meridionale, asiatice şi africane sau, într-un soi de jam session al simţurilor, improvizau o mâncare în care foloseau câte puţin din toate. De exemplu, în Bucovina s-a gătit, „după datină”, o paella valenciană, în Ţara Lăpuşului, la leliţa Ioana din Ungureni, Şerban a pus la cale un fel de tocăniţă tanzaniană, pe când în Banat, în Rudărie, pe tărâmul morilor de apă, bucătarul Horia a gătit pe un podeţ un „homar vânjos şi ghiurghiuliu răcorit în jgheab de salată verde şi sos de bame cu ghimbir”. Cum reacţionau ţăranii moldoveni, ciobanii din Oaş sau pescarii lipoveni la vederea acelor bucate? „Păi, unii nici nu s-au atins de ele, alţii au gustat şi le-au decretat„interesante”, în timp ce alţii au halit tot şi au mai cerut o porţie. Ba chiar îmi amintesc de unul care atunci când a văzut o mâncare cu somon, a zis: „Aaa, o ştiu pe-asta. Am mâncat-o la fiu-miu, în Italia. E bună!”, ne-a povestit amuzat Răzvan Voiculescu.
În ceea ce priveşte turismul, fotograful are opinii „radicale”: „Crezul meu este că frumosul se găseşte în lucrurile şi-n locurile simple. De ce să te duci în Ibiza care e plastic curat? De ce să mergi într-o insulă fancy din nu ştiu ce ocean când ai la îndemână Maramureşul, Delta, Bucovina? Iar în România, chiar cu riscul să vi se afunde maşina în noroi şi să nu mai puteţi ieşi de acolo, vă recomand să evitaţi locurile unde găseşti pe marginea drumului doar pensiune-hotel, pensiune-hotel, căci acolo e marketing şi comerţ, ci să pătrundeţi în cătunele cele mai ascunse. Veţi fi surprinşi de câte întâlniri şi poveşti minunate vă aşteaptă acolo”.
