Nu mai putin de 23 de tineri din Bacau, Arnhem, Chisinau, Iasi si Piatra Neamt au petrecut 10 zile in tabara de creatie romano-olandeza de la Tescani, organizata in cadrul unui proiect finantat de cluburile Rotary din Arnhem (Olanda) si Bacau. Centrul de Cultura „Rosetti Tescanu-George Enescu” de la Tescani a gazduit, intre 26 iunie-5 iulie, cea de-a doua editie a taberei de creatie cu participare romano-olandeza. O parte din ceea ce tinerii artisti plastici au realizat sub indrumarea profesorilor Aurel Stanciu si Luminita Radu de la Liceul de Arta „George Apostu” Bacau, dar si a celor doi studenti olandezi care au lucrat cot la cot cu tinerii romani, va fi expusa in cadrul Cluburilor Rotary din Olanda. Astfel, 20 de tablouri vor ajunge la Arnhem. Banii obtinuti vor reprezenta baza pentru organizarea taberei de creatie de anul viitor. „Am participat si anul trecut la aceasta tabara si consider ca am invatat multe lucruri noi in zilele petrecute aici. Noi am realizat un experiment artistic axat pe mail-art (arta pe carti postale), art-obiect (forme si structuri spatiale) „protectura” (cuvant inventat de noi pentru portretele continand elemente de arhitectura), origami si bineinteles pe arta traditionala. Artistii si criticii de arta ne-au vazut lucrarile, negresit urmeaza sa primim aprecierile, dar si criticile…”, a spus zambind Daniela Arseni, eleva in clasa a XII-a la Liceul de Arta „G. Apostu” Bacau.