Vineri dimineaţa a fost inaugurat, în prezenta a peste 400 de persoane, primul magazin Apple Shop din România. Primul client a fost un tânăr care a venit la intrarea în magazin la ora 05.00 pentru a fi sigur că poate „prinde un Mac”, mai ales că produsul pe care şi-l dorea beneficia de o reducere consistentă, informează Mediafax.
Mulţi dintre cei care au venit încă de la primele ore ale dimineţii la Apple Shop şi-au dorit să cumpere câte un telefon Apple iPhone 6, care a avut o reducere de 24%. De altfel, reducerile la produsele Apple disponibile în ziua lansării magazinului au fost de peste 20%.
Iulian Stanciu, chief executive officer (CEO) al eMAG, a declarat noul magazin „este singurul loc din România în care Apple s-a implicat direct. Tot ce avem aici este construit de Apple, direct. Noi am pus doar spaţiul la dispoziţie, ei au venit şi ei l-au echipat complet, cu echipamente, cu design, produse, tot. Şi asta este important, pentru că produsele se găsesc acum peste tot, dar ceea ce oferim noi în primul rând este experienţa care înseamnă toată atmosfera de aici, cu lumină, produsele, cum sunt aşezate, sunet, plus consultanţi. Sunt doi consultanţi ai Apple. O să rămână unul care are rol de trainer şi restul oamenilor noştri sunt trainuiţi de către Apple„,