Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, şi-ar fi reluat activitatea la secţia de chirurgie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, potrivit unor surse medicale, citate de Agerpres.
Sursele citate au declarat că Oprescu „Este echipat. Lucrează la aceeaşi secţie de la etajul 6, unde îşi desfăşura activitatea şi înainte”.
Săptămâna trecută, Curtea de Apel Bucureşti i-a admis lui Sorin Oprescu o cerere de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracţional organizat.
Citeşte şi: Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, scapă de arestul la domiciliu
Citeşte şi: Tribunalul București trimite dosarul lui Oprescu înapoi la DNA
Pe 20 noiembrie 2015, Sorin Oprescu a fost trimis în judecată alături de mai multe persoane, printre care Bogdan Popa – director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Mircea Octavian Constantinescu – directorul Direcţiei Economice din Primăria Generală a Capitalei, Florin Şupeală – director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti, Claudiu Bengalici – administrator al unei societăţi comerciale, Cristian Stanca (fostul său şofer), Ruxandra Avasiloae – director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti.