Gabriel Baltă a fost eliberat din postul de prefect al judeţului Buzău, în locul acestuia fiind numită Maria Buleandră, care a condus până în prezent Biroul de control al legalităţii din prefectură, relatează Mediafax, citând surse oficiale.
Citeşte şi: UPDATE: Prefectul de Buzău, Gabriel Baltă, demis
Schimbarea a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului.
„Vreau ca şi în teritoriu toată lumea să îşi facă datoria şi vreau mai multă competenţă. Pe cei care nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor îi înlocuim. La Buzău înţeleg că lucrurile nu au mers bine şi, la propunerea ministrului de Interne (post ocupat în prezent, ca interimar, de Gabriel Oprea – n.r.), mâine o să numim un alt prefect la Buzău, capabil să facă faţă la aceste încercări. E valabil pentru toţi ceilalţi reprezentanţi ai Ministerului de Interne şi ai Guvernului”, a spus Ponta, prezent, marţi seara, la Ministerul de Interne.
Vicepremierul Liviu Dragnea anunţase anterior că nu sunt foarte multe şanse ca Gabriel Baltă să mai fie prefect, dar că decizia va fi luată săptămâna viitoare, după rezolvarea problemelor meteorologice, deoarece nu este normal ca schimbarea să fie efectuată acum.
„Eu apreciez ce s-a făcut la Buzău pe cuprinsul întregului judeţ, dar faptul că astăzi încă mai erau cinci comune blocate şi, cel mai rău, nu se ştia exact situaţia din fiecare comună, care se putea afla foarte simplu, discutând amănunţit cu fiecare primar (…) Eu apăr şi protejez un coleg până la o limită, până la limita peste care, dacă se trece, se pun în pericol toate acţiunile şi integritatea populaţiei. Acesta este motivul pentru care l-am informat pe primul-ministru după ce m-am întors de la Buzău şi a decis primul-ministru ca analiza şi măsurile, care nu vor întârzia să fie luate, pentru Buzău să fie luate săptămâna viitoare, după ce încheiem aceste operaţiuni”, a spus Dragnea.
El a precizat că la Buzău a fost trimis secretarul de stat din Ministerul Administraţiei Iulian Matache, care va sprijini coordonarea şi „va avea grijă” ca tot ceea ce a fost stabilti ca mod de acţiune să se şi întâmple.
„Prefectul a avut o activitate bună până acum, dar dacă în situaţiile astea limită, când este nevoie de o mână-forte, gândire limpede şi decizii luate rapid, nu performează, nu ştiu dacă poate în continuare să îndeplinească această funcţie. Ca să schimbi însă prefectul mâine, în plin viscol, nu e în regulă, dar, după părerea mea, nu mai sunt foarte multe şanse să rămână”, a adăugat Dragnea.
Marţi, prezent la Buzău, vicepremierul Liviu Dragnea a criticat modul în care autorităţile buzoiene au gestionat situaţia în localităţile izolate de zăpadă şi, întrebat dacă va lua măsuri împotriva prefectului Gabriel Baltă, a spus că se gândeşte „la mai multe măsuri”, dar nu crede că „este bine să le ia acum”.
El a arătat că se aştepta ca autorităţile să ia decizii mai ferme în ceea ce priveşte situaţia din judeţ, însă „s-au blocat la cinci comune izolate”.
Vicepremierul a adăugat că se gândeşte să ia măsuri, însă după ce va trece şi următoarea perioadă de viscol şi ninsori, prognozată de meteorologi.
Întrebat dacă va lua măsuri împotriva prefectului de Buzău, Gabriel Baltă, care nu a ştiut, marţi, câte localităţi buzoiene sunt izolate, Dragnea a afirmat că se gândeşte la mai multe măsuri pe care însă nu le va lua acum.