19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSURSE: Gabriel Oprea, audiat în secret de Parchetul General în dosarul alegerilor...

SURSE: Gabriel Oprea, audiat în secret de Parchetul General în dosarul alegerilor din 2009

Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009, au declarat surse judiciare pentru agenţia de presă Mediafax.

Parchetul General a precizat, joi, că infracţiunile de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, pentru care s-a început urmărirea penală in rem în dosarul privind alegerile din decembrie 2009, se prescriu în termen de 10, respectiv 8 ani.

Toodată, liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, joi, că şi preşedintele Klaus Iohannis ar putea fi audiat de către Comisia de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009, dacă se va ajunge la concluzia că această audiere este una importantă. În replică, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a declarat vineri că o comisie parlamentară nu poate să ancheteze o cauză aflată deja ”pe masa unei instanţe”, precizând că nu există ”niciun fel de invitaţie adresată domnului preşedinte de a participa la o astfel de şedinţă”.

PSD şi ALDE au cerut anchetă parlamentară pentru clarificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din 2009, dar şi de rezultatul scrutinului prezidenţial, după dezvăluirile făcute de Dan Andronic cu privire la noaptea alegerilor şi persoane aflate în anturajul lui Traian Băsescu. Jurnalistul Dan Andronic a publicat un articol în Evenimentul zilei în care susţinea că în seara celui de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din 2009 a mers la locuinţa lui Gabriel Oprea, în calitate de consultant politic, unde se aflau, printre alţii, George Maior, şef al SRI la momentul respectiv, Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, şi Laura Codruţa Kovesi, la momentul acela procuror general al României. Dan Andronic scria că Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi erau preocupaţi, în seara alegerilor, de victoria lui Traian Băsescu.

Cele mai citite

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...

Rolul ficatului în eliminarea toxinelor din organism

Una dintre principalele funcţii ale ficatului este detoxifierea. Acest organ esenţial al organismului este responsabil pentru metabolizarea şi eliminarea toxinelor, curăţarea sângelui prin filtrarea...

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...
Ultima oră
Pe aceeași temă