Candidatul dreptei la alegerile prezidențiale din Franța, Francois Fillon, a fost pus sub acuzare, marți. Instanța îl acuză de deturnare de fonduri publice, complicitate şi tăinuirea deturnării de fonduri publice, complicitate şi tăinuire a abuzurilor de bunuri sociale, precum şi de faptul că nu a depus declaraţii corecte la autoritatea de monitorizare, potrivit unor surse judiciare citate de Le Monde, informează News.ro.
Potrivit avocatului politicianului, Antonin Levy, Fillon a fost pus sub acuzare marți dimineața.
Anterior, candidatul formaţiunii Les Republicains la alegerile prezidenţiale a anunţat că va rămâne în cursa pentru alegerile prezidenţiale chiar dacă va fi pus sub acuzare. Francois Fillon este acuzat că şi-ar fi angajat fictiv soţia, pe care ar fi plătit-o cu până la 900.000 de euro din fonduri publice.
Penelope Fillon, care a revendicat întotdeauna o distanţă şi o discreţie faţă de cariera politică a soţului ei, ar fi fost remunerată opt ani ca ataşat parlamentar de către François Fillon, iar apoi ca supleant în Adunarea Naţională, iar timp de 20 de luni la „La Revue des deux mondes”. La rândul lor, doi dintre copii ar fi fost angajați ca asistenți parlamentari ai lui Fillon, în perioada când era senator.