Majorarile de tarife i-au luat pe nepregatite pe turistii care au vizitat in weekend statiunea Mamaia. O familie cu un copil s-a prezentat, sambata, la receptia unui hotel pentru a inchiria un apartament, dupa ce, in prealabil, isi anuntase sosirea telefonic. „La receptie am avut surpriza sa mi se ceara mai multi bani decat mi se spusese initial, pe motiv ca de la 1 iunie tarifele la cazare au fost majorate”, a declarat capul familiei. Acesta a adaugat ca nu i se pare normal ca turistii sa fie atrasi prin aceasta stratagema, mai ales ca majorarea preturilor la cazare era stabilita cu mult inainte de data de 1 iunie. Din pacate, acesta este inca un exemplu pentru care tot mai multi romani aleg sa-si petreaca vacantele pe alte meleaguri, unde seriozitatea si calitatea serviciilor sunt superioare celor de pe litoralul romanesc.