» In Bahrain se va da startul unei noi editii a Formulei 1, un sezon care sta sub semnul surprinzatoarei reveniri pe pista a germanului Michael Schumacher, septuplul campion mondial care se retrasese in urma cu 4 ani.
In 2010, federatia internationala de Automobilism continua planul sau de restructurare a Formulei 1, in scopul de a face acest sport mai putin costisitor, dar mai sigur, mai spectaculos si mai echilibrat. Schimbarile de regulament pentru sezonul ce va incepe azi, cu primele antrenamente, in Bahrain, primul din mandatul noului presedinte al FIA, Jean Todt, nu sunt foarte multe, dar impactul lor are influente importante atat in plan sportiv, cat mai ales in cel tehnic.
Cea mai importanta modificare o reprezinta renuntarea dupa 17 ani la alimentarea monoposturilor in timpul curselor. Aceasta schimbare a avut ca rezultat reproiectarea masinilor la dimensiuni sporite, pentru a face loc unui rezervor de benzina de circa 240 de litri, de aproximativ doua ori mai mare decat in 2009. In consecinta, si stilul de pilotaj va trebui adaptat noilor conditii, in care monopostul este mai mare si mai greu in primele tururi ale Marilor Premii.
Totodata, echipele vor economisi bani prin renuntarea la sistemele de realimentare, iar securitatea pilotilor si mecanicilor va creste, pentru ca situatiile cu monoposturile in flacari la standuri sau plecand cu furtunul de benzina smuls nu vor mai fi de actualitate.
FIA a decis si cresterea greutatii minime a monoposturilor de la 605 la 620 kilograme. Inainte, pilotii mai inalti si mai grei intampinau dificultati in a putea evolua in masini echipate cu sistemul KERS fara ca acestea sa depaseasca limita de 605 kilograme si din acest motiv ei renuntau sa-l mai foloseasca. Acum, acest dezavantaj a fost eliminat, insa echipele s-au pus de acord sa nu utilizeze, in 2010, sistemul de recuperare a energiei cinetice.
Pe plan sportiv, FIA a adoptat un nou sistem de punctaj, inspirat din MotoGP, in scopul recompensarii mai bune a pilotilor care castiga curse. In acelasi timp, numarul de piloti care acumuleaza punct(e) a fost marit de la opt la zece, dupa ce grila a fost extinsa de la 10 la 12 echipe. Astfel, castigatorul cursei va fi premiat cu 25 de puncte, locul II cu 18, locul III cu 15, locul IV cu 12, locul V cu 10, locul VI cu 8, locul VII cu 6, locul VIII cu 4, locul IX cu 2 si locul X cu un punct.
Rivalii
Pilotul britanic al echipei McLaren, Lewis Hamilton, campion mondial in 2008, crede ca spaniolul Fernando Alonso, de la Ferrari, este cel mai dificil rival in cursa pentru titlul mondial din acest sezon. Sportivul britanic a adaugat insa ca nu trebuie uitat nici Michael Schumacher, care a revenit in acest sezon la team-ul Mercedes, dar nici Jenson Button, campionul mondial "la zi", si coechiperul sau de la McLaren.
Pe de alta parte, septuplul campion mondial Michael Schumacher spune ca se simte ca un copil care asteapta Craciunul. "Este amuzant cand ma gandesc ca voi concura din nou in Formula 1, avand in vedere ca in urma cu doar cateva luni as fi refuzat categoric o astfel de oportunitate. Insa uneori situatia se schimba cand apar circumstante favorabile. Ceea ce m-a tentat este competitia la cel mai inalt nivel pe care doar F1 o poate oferi. Cand m-am retras, in 2006, bateriile mele erau goale. Acum sunt complet incarcate", a spus Schumi.
» Cele 19 etape ale CM de Formula 1:
1: 12-14 martie – Bahrain (Sakhir);
2: 26-28 martie – Australia (Melbourne);
3: 2-4 aprilie – Malaysia (Kuala Lumpur);
4: 16-18 aprilie – China (Shanghai);
5: 7-9 mai – Spania (Barcelona);
6: 13-16 mai – Monaco (Monte Carlo);
7: 28-30 mai – Turcia (Istanbul);
8: 11-13 iunie – Canada (Montreal);
9: 25-27 iunie – Europa (Valencia);
10: 9-11 iulie – Marea Britanie (Silverstone);
11: 23-25 iulie – Germania (Hockenheim);
12: 30 iulie-1 august – Ungaria (Budapesta);
13: 27-29 august – Belgia (Spa-Francorchamps);
14: 10-12 septembrie – Italia (Monza);
15: 24-26 septembrie – Singapore (Singapore);
16: 8-10 octombrie – Japonia (Suzuka);
17: 22-24 octombrie – Coreea de Sud (Yeongam);
18: 5-7 noiembrie – Brazilia (Sao Paulo);
19: 12-14 noiembrie – Abu-Dhabi (Yas Marina).
» Cele 12 echipe si pilotii lor:
1. McLaren-Mercedes: Jenson Button (Marea Britanie, 30 de ani), Lewis Hamilton (Marea Britanie, 25 de ani);
2. Mercedes GP: Michael Schumacher (Germania, 41 de ani), Nico Rosberg (Germania, 24 de ani);
3. Red Bull: Sebastian Vettel (Germania, 22 de ani), Mark Webber (Australia, 33 de ani);
4. Ferrari: Felipe Massa (Brazilia, 28 de ani), Ferando Alonso (Spania, 28 de ani);
5. Williams: Rubens Barrichello (Brazilia, 37 de ani), Nico Hulkenberg (Germania, 22 de ani);
6. Renault: Robert Kubica (Polonia, 25 de ani), Vitaly Petrov (Rusia, 25 de ani);
7. Force India: Adrian Sutil (Germania, 27 de ani), Vitantonio Liuzzi (Italia, 28 de ani);
8. Toro Rosso: Sebastien Buemi (Elvetia, 21 de ani), Jaime Alguersuari (Spania, 19 ani);
9. Lotus: Jarno Trulli (Italia, 35 de ani), Heikki Kovalainen (Finlanda, 28 de ani);
10. Hispania: Karun Chandhok (India, 26 de ani), Bruno Senna (Brazilia, 26 de ani);
11. BMW Sauber: Pedro de la Rosa (Spania, 39 de ani), Kobayashi (Japonia, 23 de ani);
12. Virgin: Timo Glock (Germania, 27 de ani), Lucas di Grassi (Brazilia, 25 de ani).