9 C
București
luni, 29 noiembrie 2021
AcasăSpecialSummit G7: Marile mize ale unei planete în criză

Summit G7: Marile mize ale unei planete în criză

Liderii principalelor ţări industrializate s-au reunit în Japonia pentru a discuta despre creşterea economică mondială, lupta împotriva terorismului și criza migratorie.

Reuniţi pentru două zile la Ise-Shima, regiune de coastă ascunsă în mijlocul colinelor împădurite din centrul Japoniei, șefii de stat și de guvern din SUA, Franţa, Marea Britanie, Italia, Germania, Canada și Japonia vor discuta despre modalitățile de dinami­zare a economiei mondiale și „mijloacele pentru o creștere globală durabilă și robustă“. Ei vor căuta soluții pentru relansarea economică globală și diminuarea încălzirii climatice, pentru combaterea terorismului, a crizei migraţiei, haosului din Orientul Mijlociu și ameninţărilor jihadiste asupra patrimoniului cultural, dar și tensiunile crescânde din Marea Chinei. În ciuda faptului că grupează marile puteri ce reprezintă 40% din comerţul mondial, clubul G7 are doar o capacitate limitată de acţiune. Rusia, care se alăturase G7 în 1997, a fost exclusă în 2014 ca sancţiune pentru anexarea Crimeii – prima anexare prin forţă a unui teritoriu din Europa după sfârșitul celui de-al doilea război mondial. După excluderea Rusiei, participanţii sunt mai mult sau mai puţin de acord asupra tuturor subiectelor, în special în materie de politică externă. Dar cum să pui în discuție problemele economice mondiale când marile puteri emergente, începând cu China și India, nu participă? În prezent, mulţi recunosc limitele acestui „club“ inventat de Valery Giscard d’Estaing în 1975, iniţial denumit G5 (grupând SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania și Japonia), pentru a înfrunta criza dolarului și consecinţele primului mare șoc petrolier.

Divergențe persistente

Toţi invocă echilibrul care ar trebui găsit între politica monetară, politica bugetară și reformele structurale, dar divergențele privind modalitatea de rezolvare nu vor putea fi depășite în timpul acestui summit. Japonia și Italia doresc cheltuieli bugetare, dar Germania (care cere mai multe reforme structurale) nu este de acord, la fel și Marea Britanie, care suscită, în paralel, îngrijorările aliaţilor săi în a­propierea referendumului de la 23 iunie asupra unei posibile ieșiri din UE.

G7 va purta discuții și pe tema luptei antiteroriste și împotriva finanţării acestui flagel – una dintre priorităţile președintelui francez, François Hollande, după atacurile revendicate de organizaţia teroristă Statul Islamic. De asemenea, liderii celor mai industrializate state vor ana­liza iniţiativa Parisului pentru „prezervarea patrimoniului cultural faţă de agresiunile te­roriste“, după distrugerea tezaurelor umanităţii din Tombuctu, în Mali, a muzeului din Mossul, a vestigiilor din orașul Nimrud, în Irak, sau a templelor din Palmyra, în Siria.

Criza refugiaţilor figurează în „meniul“ discuţiilor la ini­ţiativa Germaniei, care a primit sute de mii de migranţi. În timp ce Europa se confruntă cu cea mai mare criză migratorie de după al doilea război mondial, președintele Consiliului European, Donald Tusk, a cerut G7 să „recunoască realitatea unei crize mondiale“, în pofida intereselor geografice care apasă greu pe umerii Uniunii Europene. Un alt capitol abordat în cadrul discuțiilor îl reprezintă reven­di­că­rile maritime care opun Beijingul și Tokio, deși China nu par­ticipă la summit. China și Japonia au dispute aprige asupra suve­ranităţii te­ritoriilor nelocuite din Marea Chinei Orientale. De asemenea, China revendică cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud, spre nemulţumirea altor state din regiune, precum Vietnam, Filipine, Malaezia și Brunei.   

Cele mai citite

Cât de mult aur există în lume ?

Aurul și-a păstrat valoarea de-a lungul istoriei, parțial datorită faptului că este indestructibil. Asta înseamnă că practic tot aurul din lume care a fost...

Elvețienii au spus DA pentru certificatul sanitar

Elveţienii au pus "da" legii privind combaterea COVID-19 ce a permis instituirea certificatului sanitar, potrivit primelor estimări publicate duminică de institutul sondage gfs.bern, notează...

Campionii la rugby ai României sunt blocați în Africa de Sud

Campionii la rugby ai României sunt blocați în Africa de Sud, din cauza pandemiei de Covid. Din Africa de Sud trebuie repatriați 39 de români,...
Ultima oră
Pe aceeași temă