Suma aferenta drepturilor salariale ale angajatilor de la metrou va fi stabilita prin bugetele de venituri si cheltuieli (BVC) pe care Ministerul Transporturilor le va elabora pentru societatile pe care le coordoneaza, inclusiv pentru Metrorex, a declarat luni premierul Calin Popescu Tariceanu.
“La metrou – tinand cont ca este una dintre societatile puternic subventionate – dupa aprobarea bugetului in Parlament, Ministerul Transporturilor va trebui sa elaboreze bugetele intreprinderilor pe care le coordoneaza, printre care si Metrorex, si in cadrul bugetelor de venituri si cheltuieli va putea sa fie stabilita suma pentru drepturile salariale”, a spus Tariceanu. El a amintit ca s-a intalnit, saptamana trecuta, cu liderii sindicali din cadrul regiei Metrorex, pentru a analiza solicitarile acestora, urmand ca negocierile sa continue cu ministrul de resort.
Intrebat de ce metroul nu este cedat municipalitatii (idee care s-a vehiculat de mai multe ori, in ultimii ani), premierul a precizat ca problema actuala este de competenta ministerului care gestioneaza domeniul transporturilor si ca un astfel de transfer – care poate fi analizat doar in perspectiva – nu reprezinta solutia de rezolvare a situatiei.