28.1 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialSuedia, interesată de ruta Constanţa -Istanbul

Suedia, interesată de ruta Constanţa -Istanbul

Suedia este interesată de realizarea deplină a proiectului privind cablul subteran Constanţa – Istanbul, subiectul fiind discutat, vineri, în timpul întrevederii dintre secretarul de stat în MAE, Bogdan Aurescu, şi omologul suedez, Frank Belfrage, informează Mediafax.

„Am discutat despre ameliorarea cooperării deja excelente în domeniul energiei şi apreciem proiectele importante în care investitorii suedezi au fost deja implicaţi în România. Suntem de asemenea interesaţi în ceea ce priveşte modernizarea sectorului energetic, inclusiv în ceea ce priveşte energia regenerabilă. Am discutat de asemenea despre un proiect bilateral pe care îl susţinem cu fermitate – cablul submarin dintre Constanţa şi Istanbul. Guvernul nostru acordă o mare importanţă finalizării acestui proiect”, a spus Aurescu.

La rândul lui, Frank Belfrage a menţionat că acesta este unul dintre proiectele bilaterale pe care autorităţile de la Stockholm doresc să le vadă pe deplin realizate.
„În plan bilateral, avem un număr de proiecte pe care am dori să le vedem pe deplin realizate. Unul dintre acestea ar fi cablul electric către Turcia (n.red. cablul submarin de alimentare cu energie electrică între Constanţa şi Istanbul)”, a spus Belfrage.

Pe de altă parte, Bogdan Aurescu s-a referit şi la aderarea României la Spaţiul Schengen, menţionând că Suedia a acordat în mod constant sprijin în acest sens. „În ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen, Suedia a fost un susţinător constant şi contăm pe acordarea, în continuare, de sprijin pentru o decizie pozitivă la nivelul UE, anul acesta”, a spus el.

Aurescu a amintit totodată că în anul 2011 România şi Suedia marchează 95 de ani de relaţii diplomatice. „Nu există probleme bilaterale între noi. Pentru România, Suedia este un partener privilegiat în UE. Aş vrea să vă reamintesc faptul că Suedia a fost primul stat UE care a ratificat Tratatul de aderare şi pentru asta vă mulţumim”, a spus Aurescu.

La rândul lui, Belfrage a spus că ţara sa şi România au interese similare în ceea ce priveşte extinderea UE, parteneriatul estic şi politica de vecinătate a UE.
Secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a avut, vineri, la Bucureşti, consultări cu Frank Belfrage, secretar de stat pentru afaceri externe al Regatului Suediei, scopul fiind consolidarea dialogului politic bilateral, potrivit MAE.

Vizita la Bucureşti a secretarului de stat Frank Belfrage se înscrie în cadrul consultărilor periodice româno-suedeze la nivel de secretar de stat, cea mai recentă rundă de consultări la acest nivel având loc la 10 mai 2010, la Stockholm.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă