12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSuceava: Marş pentru susţinerea religiei în şcoli

Suceava: Marş pentru susţinerea religiei în şcoli

Peste o mie de persoane, între care mai mulţi preoţi, au participat, duminică după-amiază, la Suceava, la un marș pentru susținerea predării religiei în școli, organizat de mai multe asociații creștine, conform Mediafax.

Oamenii s-au întâlnit la Biserica ”Sfântul Dumitru” din zona centrală a municipiului Suceava, de unde au plecat în marş până la Spitalul Judeţean, pe lângă Palatul Administrativ, Palatul de Justiţie şi Primărie. 

Manifestanţii susţin că este anormal să li se solicite părinţilor să ceară pentru copiii lor să studieze religia, când ar fi fost corect ca aceia care nu doresc să participe la orele de religie să facă cereri în acest sens, în condiţiile în care peste 90 la sută din populaţie este creştin-ortodoxă, potrivit recensământului.

Participanţii la manifestație au rostit în cor rugăciunea ”Tatăl Nostru”, apoi au pornit în marș pe străzile Sucevei, având icoane în mâini şi intonând cântece bisericeşti. Unii dintre protestatari aveau steaguri tricolore, dar şi pancarte cu mesaje precum "Române, scoală, susţine religia în şcoală!" sau "Şcoala s-a născut în pridvorul bisericii".

Citește și: Patriarhul Daniel: Ora de religie nu poate fi înlocuită cu nimic, este ȘTIINȚA cea mai profundă

În timpul marşului, manifestanții le-au distribuit trecătorilor și câte un pliant în care este prezentată importanţa religiei în şcoală. Mesajul de pe pliant este semnat de IPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care susține că înscrierea elevilor la ora de religie "este o mărturisire a Mântuitorului nostru Isus în vremurile pe care le trăim astăzi".

Marşul s-a desfăşurat fără incidente. Iniţial, protestatarii aveau traseul marşului stabilit doar pe trotuar, dar în condiţiile în care la acţiune au fost peste o mie de persoane, jandarmii au permis ca aceştia să ocupe şi o bandă de circulaţie.

Unul dintre organizatorii acțiunii, Valeriu Gavrilovici, a declarat, după încheierea marşului, că ”lupta abia a început şi că urmează ca parlamentarii să fie convinşi să discute şi să voteze în Parlament astfel încât religia să rămână în trunchiul comun”.

Acţiunea a fost organizată de ”Alianţa Bucovina Ortodoxă”, din care fac parte mai multe asociații creștine, precum ”Bucovina Profundă”, Asociaţia "Părinţi pentru Ora de Religie" – filiala Suceava, Asociaţia "Sfinţii Ioachim şi Ana", Asociaţia Culturală Sfântul Mitropolit Dosoftei, Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina.

Curtea Constituţională a României a decis, în 12 noiembrie 2014, că art. 18 alin. 2 teza I din Legea educaţiei naţionale privind obligaţia de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituţional, oficiali ai Curţii precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

CCR arăta, în motivarea deciziei, că oferta educaţională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România a cerut Parlamentului ca atunci când va completa art. 18 alin. 2 teza I din Legea educaţiei naţionale să prevadă clar că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de religie, dar şi retragerea acestuia se vor face prin cerere scrisă.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, spunea, în 13 februarie, că elevii ar putea face solicitare pentru participarea la ora de religie o singură dată pe ciclu de învăţământ – primar, gimnazial şi liceal, excepţie făcând anul şcolar 2015-2016, când îşi vor exprima opţiunea indiferent de anul de studiu.

Potrivit ministrului, în prezent religia este predată în școli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.

Cîmpeanu mai spunea că profesorii de religie care și-ar putea pierde orele ca urmare a refuzului părinților de a-și înscrie copii la această materie ”vor căuta dreptatea în justiție”, iar dacă vor avea câștig de cauză, MEN va trebui să le achite salariile rămase neplătite.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Jens Stoltenberg: „ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei

„ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă