Subprefectul judeţului Vaslui, Ciprian Iftimoaei, a fost implicat, luni, într-un accident de circulaţie cu maşina de serviciu, după ce a lovit un porc mistreţ care a apărut pe şosea în zona pădurii de la Bucium, judeţul Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Subprefectul Ciprian Iftimoaei circula cu maşina de serviciu, Daewoo Nubira, din direcţia Iaşi către Vaslui, pe DN 24, când pe un sector de drum care trece prin pădurea de la Bucium i-a apărut în faţă un porc mistreţ.
Iftimoaei susţine că a lovit animalul cu partea laterală a maşinii, iar acesta a reuşit să fugă apoi în pădurea de pe marginea şoselei.
„M-am speriat destul de tare pe moment. Nu am avut curajul să mă dau jos din maşină pentru că mistreţul este un animal foarte violent, mai ales că-l şi lovisem. Eu, personal, nu am păţit nimic, însă maşina a fost avariată pe partea cu care am lovit animalul şi, în consecinţă, am decis să o duc în service pentru reparaţii”, a declarat, luni, subprefectul judeţului Vaslui, Ciprian Iftimoaei.
Actualul subprefect de Vaslui nu este la primul accident rutier. În urmă cu trei ani, când era prefect, Iftimoaei a intrat, tot cu maşina de serviciu, într-un gard de pe marginea şoselei, într-o localitate din judeţul Iaşi.