Subprefectul de Mureş Gabriela Koss şi trei angajaţi ai Primăriei Reghin, între care şi viceprimarul, au fost trimişi în judecată, joi, pentru abuz în serviciu, fiind acuzaţi că s-ar fi implicat în încheierea de contracte de închiriere ilegale pentru apartamente ANL.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, transmis joi, procurorii anticorupţie de la Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus trimiterea în judecată a patru persoane, între care subprefectul judeţului Gabriela Koss
Conform sursei citate, Koss este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la fals intelectual. La momentul comiterii faptelor, în 2012, Koss avea funcţia de secretar al Primăriei Reghin.
Alături de aceasta au mai fost trimişi în judecată Daniel Gabriel Gliga, viceprimar al municipiului Reghin, Doina Adriana Moldovan Verdeş, şeful Serviciului Impozite şi Taxe de la Primăria Reghin şi Ovidiu Vasile Badiu, consilier juridic la Primăria Reghin. Cei trei sunt acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată.
Cei patru s-ar fi implicat în sprijinirea unor persoane care nu îndeplineau condiţiile legale pentru închirierea unor apartamente construite din fonduri ANL, Koss în calitate de preşedinte al Comisiei sociale constituite pentru analizarea cererilor privind repartizarea de locuinţe pentru tineri, iar ceilalţi în calitate de membri ai acesteia, potrivit rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie.
„În 2012, cei patru inculpaţi, în calităţile menţionate, s-au implicat în sprijinirea unor persoane care nu îndeplineau condiţiile legale pentru închirierea unor apartamente construite din fonduri ANL. (…) În vara anului 2012, rămăseseră vacante o serie de locuinţe destinate închirierii, ceea ce presupunea întrunirea comisiei în vederea analizării cererilor de repartizare. Deşi această comisie nu s-a întrunit, la 21 iulie 2012, au fost încheiate două contracte de închiriere pentru apartamente ANL cu două persoane care nu îndeplineau criteriile de acces la locuinţă. Aceste contracte au fost încheiate cu încălcarea prevederilor legale, cu încălcarea prevederilor Hotărârilor Consiliului Local şi în dauna intereselor legale ale persoanelor îndreptăţite a dobândi o astfel de locuinţă”, se arată în comunicatul DNA.
Potrivit aceleiaşi surse, cele două contracte au fost semnate de viceprimarul municipiului Reghin, Daniel Gabriel Gliga, şi contrasemnate şi ştampilate de Gabriela Koss, în calitate de secretar al Primăriei Reghin şi de preşedinte al Comisiei de analiză a cererilor privind repartizarea locuinţelor ANL pentru tineri, fiind vizate de ceilalţi doi inculpaţi, în calitate de membri ai comisiei.
„Pentru a crea o aparenţă de legalitate demersurilor sale, inculpata Gabriela Koss l-a determinat pe un alt angajat al Primăriei să întocmească un document justificativ fals şi să îl înregistreze la autoritatea publică locală”, se mai arată în comunicatul DNA, care precizează că dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Reghin.
Contactată telefonic de Mediafax, Gabriela Koss a declarat că nu doreşte să comenteze acuzaţiile care i se aduc.