Autoritatile din Statele Unite ale Americii au hotarat sa interzica importul de icre negre si de carne de sturion provenit din bazinul Marii Negre, asta dupa ce in luna septembrie procedasera in acelasi fel cu caviarul din zona Marii Caspice. Decizia respectiva apartine US Fish & Wildlife Service si a fost luata in 30 septembrie 2005 pentru caviarul din zona Marii Caspice si in data de 28 octombrie a.c. pentru icrele negre din zona Marii Negre.
In documentul remis de agentia citata privind aceasta decizie se spune ca in anul 2004, in SUA, s-au luat masuri drastice privind accesul pe piata americana a icrelor negre si a altor produse de origine animala de la vietuitoare aflate in pericol puse sub control CITES. In anul 2004, la solicitarea tarilor din bazinul Marii Negre furnizoare de icre negre si cu acordul Secretariatului General CITES de la Geneva, s-a dat o derogare privind exportul acestor tari pe piata americana de caviar. Conditia pusa anul trecut de autoritatile americane a fost ca, pana in martie 2005, Bulgaria, Georgia, Romania, Federatia Rusa, Turcia si Ucraina sa transmita masurile luate pentru dezvoltarea durabila a populatiei de sturioni din bazinul Marii Negre. Intrucat doar Bulgaria si Georgia au remis autoritatilor din SUA informatii privind masurile luate pentru protectia populatiei de sturioni din bazinul Marii Negre, iar masurile intreprinse sunt neconcludente, s-a interzis accesul caviarului din aceasta zona pe piata americana.
Principalul perdant in urma acestei masuri este Romania, care are o cota anuala de export acceptata de CITES la caviar de 3700 tone, din care aproximativ trei sferturi ajungeau in magazinele si restaurantele de lux din SUA. Un kilogram de caviar romanesc se exporta pana acum pe piata americana cu sume cuprinse intre 800 si 1000 de dolari.
Conform informatiilor pe care le detinem, anul trecut, autoritatile de protectie a mediului din tara noastra s-au angajat ca vor institui un sistem nou de monitorizare a sturionilor din Dunare prin realizarea unei statii de monitorizare in zona Isaccea. Aceasta statie nu a fost pusa in functiune, ea fiind doar in stadiu de proiect. S-a promis de asemenea ca se va multiplica experienta dobandita in anul 2004, tot la Isaccea, privind agricultura la sturioni. Este vorba de reproducerea si cresterea in captivitate a morunului. Surprinzator, autoritatile romane nici macar nu au comunicat autoritatilor din SUA, in acest an, care este stadiul aplicarii acestor masuri, conform angajamentului asumat anul trecut.