28.1 C
București
marți, 16 iulie 2024
AcasăSpecialSUA acordă Republicii Moldova zece milioane de dolari

SUA acordă Republicii Moldova zece milioane de dolari

Guvernul american oferă Republicii Moldova un împrumut de 10,1 milioane de dolari, banii urmând să fie utilizaţi pentru implementarea măsurilor de creştere economică, relatează Jurnal.md, potrivit NewsIn.

Autorităţile americane şi-au exprimat speranţa că guvernul moldovean va fi capabil să utilizeze eficient aceşti bani. Acordul a fost semnat marţi la Chişinău de către premierul Vlad Filat şi ambasadorul SUA în Moldova, Asif J. Chaudhry. Potrivit acordului de asistenţă pentru creştere economică, din cele 10 milioane de dolari – 8,8 milioane vizează sectorul privat, iar restul finanţarea unor oportunităţi economice.

Domeniile vizate sunt creşterea competitivităţii produselor agricole, destinate exportului, dezvoltarea sectorului IT şi a industriei vinicole, creşterea productivităţii întreprinderilor mici, ajutarea gospodăriilor cu venituri scăzute, în special în rândul grupurilor vulnerabile.

O parte din aceste fonduri va ajunge şi în regiunea transnistreană, iar criteriile de repartizare a banilor vor fi anunţate mai târziu.

La începutul anului, o delegaţie a Republicii Moldova a vizitat SUA, iar în ultimele două luni cu partea americană a fost semnat Programul „Compact” al Corporaţiei „Provocările Mileniului”, Memorandumul de cooperare dintre Republica Moldova şi statul Carolina de Nord, Înţelegerea privind facilitarea regimului de vize, care a intrat în vigoare la data de 4 iunie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă