21.5 C
București
vineri, 11 octombrie 2024
AcasăSpecialStratfor: Ce înseamnă "Nu" la referendumul din Grecia

Stratfor: Ce înseamnă „Nu” la referendumul din Grecia

Strategia Greciei după rezultatul referendumului de duminică va fi să provoace disensiuni între creditori, precum Italia şi Franţa, care s-ar putea teme de extinderea incertitudinilor pe pieţele lor financiare şi să preseze din acest motiv încheierea unui acord, potrivit analizei Stratfor, preluată de Mediafax

După o săptămână de speculaţii, zvonuri, avertismente şi demonstraţii pro şi anti-austeritate, 61% dintre greci au votat împotriva condiţiilor cerute de creditori în schimbul continuării susţinerii financiare, victorie care probabil ca avea un cost mare pentru Grecia.

Citește și: Reacția TRANȘANTĂ a Angelei Merkel: Referendumul grec nu lasă nicio bază pentru negocierea vreunui ajutor

Este o victorie pentru partidul de guvernământ Syriza, care a susţinut votul negativ, dar una care va costa scump Grecia, se arată în analiza Stratfor citată de MarketWatch.

Incertitudini față de viitorul sectorului bancar al Greciei

Premierul Alexis Tsipras a spus că va reveni la negocierile pentru un acord cu creditorii, dar majoritatea guvernelor din zona euro au anunţat că nu vor oferi condiţii mai bune Atenei. Mai important este faptul că rezultatul referendumului va crea chiar mai multe incertitudini legate de viitorul sectorului bancar al Greciei.

În primul rând, Atena va solicita imediat Băncii Centrale Europene lichidităţi suplimentare pentru bănci, care sunt dependente de fondurile obţinute prin programul de asistenţă financiară de urgenţă ELA de la începutul acestui an.

Continuarea finanţării din programul ELA depinde de evaluarea sistemului bancar elen de către BCE, instituţia acordând sprijin de acest tip numai băncilor solvabile.

Citește și: Cum comentează presa internațională situația din Grecia: Atena, ÎNFOMETATĂ după bani

Tsipras a introdus controlul capitalului pe 28 iunie, cu promisiunea că măsura va fi de scurtă durată, dar incertitudinile politice şi financiare cresc probabilitatea ca măsura să nu poată fi anulată în curând.

Băncile elene rămân fără bani şi nu pot supravieţui fără sprijin din partea BCE. Dacă instituţia va refuza să dea băncilor elene fondurile necesare, Grecia va avea două opţiuni. Prima implică confiscarea unei părţi din depozite, aşa cum s-a procedat în Cipru în timpul crizei din 2013. A doua opţiune este mai drastică, revenirea la drahmă pentru recapitalizarea băncilor prin tipărirea de bani.

Restructurarea datoriei-o soluție controversată

În al doilea rând, Guvernul grec va începe probabil să solicite la Berlin, Paris şi Bruxelles reluarea negocierilor, sarcină care nu este uşoară. Atena cere restructurarea datoriilor, o concesie dificil de acceptat de către creditori.

FMI a sugerat în mai multe rânduri o nouă restructurare a datoriilor Greciei, dar majoritatea ţărilor din zona euro se opun ideii. Ştergerea datoriilor este o măsură nepopulară în ţările europene nordice, precum Germania şi Finlanda, în timp ce unele guverne din sudul Europei, în special Spania şi Portugalia, resping acordarea de concesii Guvernului elen de stânga, cu câteva luni înainte de alegerile generale care vor avea loc în ţările respective.

Citește și: Ministrul grec de Finanțe și-a dat demisia, deși rezultatul referendumului a fost contra euro. De ce a făcut acest pas

În Portugalia vor avea loc alegeri în octombrie, iar în Spania în noiembrie sau decembrie, iar guvernele conservatoare se tem că acordarea de concesii Guvernului elen va întări opoziţia de stânga din ţările lor.

Grecii ar putea ieși în stradă

În al treilea rând, Tsipras se va confrunta în propria ţară cu o situaţie politică şi socială extrem de complicată. Victoria taberei „Nu” va întări poziţia membrilor cei mai ridicali ai Syriza şi o va slăbi pe cea a moderaţilor, limitând abilitatea premierului de a negocia cu creditorii.

Tabăra „Nu” a câştigat votul, dar un număr substanţial de greci se tem că rezultatul referendumului va duce ţara mai aproape de ieşirea din zona euro, ceea ce i-ar putea costa economiile.

Citește și: FOTO. Sărbătoare în Atena pe melodia ”Comandante Che Guevara”: Nu suntem sclavi

Grecii sunt deocamdată calmi, dar prăbuşirea sectorului bancar şi ieşirea din uniunea monetară ar declanşa în mod sigur proteste de stradă care ar putea obliga Guvernul să demisioneze.

În consecinţă, creditorii Greciei nu vor face imediat concesii Atenei. Autorităţile din Berlin şi alte capitale ar putea aştepta în schimb să vadă dacă agravarea crizei bancare din Grecia va eroda susţinerea pentru Tsipras.

Referendumul grec-un test pentru UE

În final, referendumul din Grecia va testa soliditatea pieţelor financiare europene. În ultimii trei ani, ţările din sudul Europei s-au putut împrumuta la costuri scăzute datorită sprijinului potenţial al BCE, iar din 5 iulie acest sprijin va putea fi testat. În mod ironic, criza din Grecia ar putea duce la devalorizarea euro, ceea ce ar face exporturile din zona euro mai competitive, notează analiştii Stratfor.

Cele mai citite

Liban: 22 persoane au fost ucise și 117 rănite în două atacuri israeliene asupra Beirutului

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi 117 au fost rănite în două lovituri israeliene la Beirut, joi seara, potrivit unui nou...

Algeria exclude Franța din licitațiile pentru grâu pe fondul tensiunilor diplomatice. Ce are Rusia de câștigat în urma acestei decizii

Algeria a exclus companiile franceze dintr-o licitație recentă pentru importul de grâu, solicitând participanților să nu ofere grâu de origine franceză, relatează surse citate...

ANAF va putea pune popriri direct pe conturile Revolut din România, începând cu decembrie 2024

ANAF va putea pune poprire pe conturile de Revolut ale românilor prin sucursala locală, începând cu decembrie 2024, odată cu implementarea IBAN-ului românesc, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă