27.1 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialSTENOGRAME. Băiatul procurorului şef se milogea pentru 500 de euro

STENOGRAME. Băiatul procurorului şef se milogea pentru 500 de euro

UPDATE Procurorul şef Angela Nicolae de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fiul ei, Daniel, arestaţi 29 de zile pentru trafic de influenţă. Procurorul, contra cost, proteja patroni care comercializau carne  şi care făceau parte din reţeaua de evaziune fiscală de peste 70 de milioane de euro destructurată de DNA.

 

Procurorul-şef de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Angela Eugenia Nicolae, este acuzată că a protejat o vastă reţea de evaziune fiscală pentru mai multe sume de bani. În dosarul întocmit de procurorii DNA este implicat şi fiul procurorului-şef, Daniel Nicolae, care a intermediat schimburile de bani.

 Reţeau de evaziune fiscală este formată din peste 100 de firme, multe fantomă, din domeniul comerţului cu produse de carne, iar pentru protejarea reţelei este învinuit şi senatorul PSD Nicolae Bădălău. Prejudiciul creat statului depăşeşte 70 de milioane de euro. Pînă acum, DNA a reţinut 29 de persoane, între care figurează procurorul şef Angela Nicolae şi fiul ei, Daniel. 

 

INTERCEPTĂRI-  convorbiri telefonice şi sms-uri:

 

În data de 30.06.2013, magistratul Angela Nicolae a pretins, prin intermediul fiului său, înv. Nicolae Daniel, de la acelaşi om de afaceri suma de 5000 RON.

– la ora 20:47:10, NICOLAE DANIEL de la postul telefonic 072446 trimite către postul telefonic 0744242 utilizat de GHAZIRI ( patron de firmă-nn) un mesaj cu următorul conţinut :

„Bunăseara domnu Rami sunt cu mama lăngă min si vă ăntreabă măine cănd mia-ti spun să vin la dvs să vb ma ăntrebat şi că vă roagă să o ajutaji şi pe ia cu ce ia-ti promis să plătească si ea cele 2 rate la bancă adică 50000 de milioane vechi”.

Citeşte şi: MAFIA CĂRNII: Cine sunt protejaţii senatorului PSD Nicolae Bădălău, învinuit de trafic de influenţă într-un dosar de evaziune de 50 de milioane de euro

– la ora 22:32:59, NICOLAE EUGENIA-ANGELA de la postul telefonic 072735, trimite un mesaj către postul telefonic 02222 utilizat de RAMI GHAZIRI:

„La ce ora sa fie Daniel maine la dvs in legatura cu ofertele si problemele discutate.?Va rog sa-i raspundeti maine dimineata la telefon ca sa stie cand sa plece din Bucuresti sau sa-i spuneti in seara asta”.

În ziua de 01.07.2013, la ora 11:14:59, NICOLAE EUGENIA-ANGELA de la postul telefonic 072435, trimite un mesaj către postul telefonic 074222 utilizat de RAMI GHAZIRI:

„La ce ora poate Daniel sa treaca astazi pe la dvs?”

– la ora 19:02:14, NICOLAE EUGENIA ANGELA de la postul telefonic 075435 primeşte un mesaj de la postul telefonic 034446 utilizat de NICOLAE DANIEL :

„Âti dau o veste bună am vb cu alina şi a zîs că mă sună măine să iau ăia asta dupâ i-am trimîs sms lu doctoru”.

Citeşte şi: EXCLUSIV Senatorul Bădălău, incompatibil cu calitatea de parlamentar

– la ora 20:59:39, NICOLAE EUGENIA ANGELA de la postul telefonic 0735435, trimite un mesaj către postul telefonic 0242222 utilizat de RAMI GHAZIRI:

Va rog sa-i raspundeti la mesajul trimis de Daniel mai devreme

8. În data de 25.07.2013 înv. Nicolae Angela Eugenia a pretins de la înv. Rami Ghaziri, tot prin intermediul înv. Nicolae Daniel sumele de 20.000 RON lunar şi 3000 RON, aceasta din urmă cu explicaţia achitării contravalorii unor reparaţii la autoturismul folosit de fiul său NICOLAE DANIEL.

– la ora 19:04:54, EUGENIA ANGELA NICOLAE aflată la postul telefonic 072775 l-a apelat pe NICOLAE DANIEL aflat la postul telefonic 0734446:

NICOLAE DANIEL: Da, mama.

: EUGENIA ANGELA NICOLAE: Eu sunt într-o pauză, acuma, la şedinţa asta. Dă-i acuma lu’ EMIL telefon, dar în momentu’ ăsta să-i dai telefon. Mă rog, el îmi spusese mie că voi aţi cerut şi aia şi aia şi aia… dă-i un telefon acuma, pentru că el zicea ca să te duci mâine la el, acolo la Crevedia. I-am spus că: domne, maşina e-n service, e nu ştiu ce. Dă-i acuma un telefon şi vorbeşte cu el.

NICOLAE DANIEL: Da, bine, hai că acuma-i dau.

Citeşte şi: REŢINERI la DNA. În dosarul senatorului PSD Bădălău, procurorul şef Angela Nicolae, încătuşată. Cerea bani pentru intervenţii la Parchete

Pe întreaga perioadă în care s-a derulat activitatea infracţională, înv. Nicolae Eugenia Angela, direct şi prin intermediul fiului ei înv. NICOLAE DANIEL, i-a creat şi întărit convingerea învinuitului RAMI GHAZIRI că are o puternică influenţă în soluţionarea dosarelor penale în care cumpărătorul de influenţă şi firmele sale sunt implicate şi-i poate determina soluţii favorabile.

În unele cazuri, pe fondul refuzului învinuitului RAMI GHAZIRI de a onora cu promptitudine unele cereri vizând sume de bani adresate de învinuită direct şi prin intermediul fiului ei, înv. NICOLAE DANIEL, înv. Nicolae EUGENIA ANGELA i-a transmis cumpărătorului de influenţă mesaje explicite privind pericolul la care se expune, în situaţia în care nu ar mai beneficia de protecţia oferită de ea în virtutea funcţiei deţinute .

În ziua de 18.07.2013, la ora 14:36:41, NICOLAE EUGENIA ANGELA de la postul telefonic 07272 ia legătura cu NICOLAE DANIEL aflat la postul telefonic 072446:

NICOLAE EUGENIA ANGELA: DANI, vroiam să te-ntreb ceva….. când v-a spus vouă că nu poate la două zile, la cât ţi-a spus ţie? Că mie mi-a spus la două-trei zile. Ţie la câte zile?

NICOLAE DANIEL: Nouă ne-a spus că nu se poate!

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Vorbeşte mai încet, mai încet…

NICOLAE DANIEL: Da, da. Mi-a spus că n-are nicio soluţie. A zis că nu se poate face plata cum am solicitat noi şi că mi-a zis că nu are nicio soluţie nici acuma n-are. Deci nici la şapte zile n-are nicio soluţie acuma. Deci nici măcar la şapte zile n-are o soluţie. Şi la opt, la şapte zile nu ne avantajează, ştii? Nici măcar nu ne avantajează. Da. Da.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Bun. Dar…

NICOLAE DANIEL: Da, da.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Eu i-am trimis un mesaj în care am spus că este bătaie de joc, da? Faptu’ că vă… încă nu vorbiseşi şi astea şi i-am spus ca să vă răspundă la telefon, pentru că nu se poate aşa ceva, că cum îşi permite, că e bătaie de joc, înţelegi?

NICOLAE DANIEL: Da. Şi am vorbit cu ….. da, i-am trimis câteva mesaje şi după, dintre care i-am dat un mesaj urât, de ameninţare, ştii? I-am dat un mesaj foarte urât şi asta, înţelegi? Şi asta.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Bun.

NICOLAE DANIEL: Acuma mergem şi o luăm şi pe alte căi, pentru că ăştia sunt nişte măgari nenorociţi…

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Da.

NICOLAE DANIEL: Care-şi bat joc de noi. Adică nu se poate să stăm cu orele p-acolo, să-şi bată joc de noi, să ne cheme p-acolo şi noi să stăm ca fraierii, ştii? Şi asta…

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Îşi permite…

NICOLAE DANIEL: Da.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Pentru că ăla, doctoru’ nu este în ţară şi ea( Alina ) îşi permite.

NICOLAE DANIEL: Da.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Ea îşi face ce vrea ea acolo. Deci e…

NICOLAE DANIEL: Da, da, da.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Înţelegi?

NICOLAE DANIEL: Da.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Adică ea face ce vrea. Ce zice: ăla şi aşa este pe patu’ de spital, şi aşa probabil că… când, până s-o întoarce şi face exact ce vrea ea.

NICOLAE DANIEL: Da.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Asta este.

NICOLAE DANIEL: Atuncea, rugămintea mea: dă-i şi tu un mesaj să sperii puţin. Dă-i şi tu un mesaj d-ăla mai tare să se sperie puţin.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Bine, dar ia redirecţionează şi mie mesaju’ care i l-ai trimis ei, ieri.

NICOLAE DANIEL: Păi nu ştiu cum se redirecţionează mesaju’, ştii? Şi asta.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Da’ ce i-ai spus?

NICOLAE DANIEL: Da’ am luat-o tare! I-am zis de… mai multe, …….Am luat-o tare, …………Dacă nu putem să găsim o soluţie, că nu ştiu ce şi astea, ştii?

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Da, da’…

NICOLAE DANIEL: Am luat-o tare, ştii? Eu am luat-o tare! (înjură) Uite, (neinteligibil) ………., el săptămâna viitoare pleacă din ţară. Eu ce fac?! M-am nenorocit!

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Hai lasă că n-o să plece.

NICOLAE DANIEL: M-am nenorocit!

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Stai liniştit! Că nu poate să plece,

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Nu trebuia să… DANIEL, mai aşteaptă-mă un pic să-ţi spun că eu sunt nedormită şi sunt…

NICOLAE DANIEL: Da.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Am necazuri peste necazuri. Deci, cu amândoi.

NICOLAE DANIEL: Da.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Eu vreau să-ţi spun o singură chestie: nu trebuia, tu,……………s-o ameninţi pe ea …………..

NICOLAE DANIEL: Da.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Ea oricând poate să scoată asta şi s-o dea publicităţii: uite domne, ce ne face! Ne ameninţă cu mă-sa, cu Parchetu’ General!

NICOLAE DANIEL: Hm… păi ce… şi astea…

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Bine. Hai că mai vedem…

NICOLAE DANIEL: Mai dă-i tu un mesaj şi ia-o tare! Ia-o urât, da? Ia-o tare, urât! Că se sperie dup-aia.

NICOLAE EUGENIA ANGELA: Bine. Pa. Pa.

NICOLAE DANIEL: Bine. Dă-le tu un mesaj…”

Citiţi referatul cu restul convorbirilor in documentul atasat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă