15.7 C
Bucureศ™ti
duminicฤƒ, 6 octombrie 2024
AcasฤƒSpecialSteagul Franลฃei, incendiat din cauza noilor caricaturi ale revistei Charlie Hebdo

Steagul Franลฃei, incendiat din cauza noilor caricaturi ale revistei Charlie Hebdo

Peste 600 de oameni au manifestat în oraลŸul afgan JalalabadลŸi au dat foc steagului Franลฃei pentru a protesta faลฃฤƒ de publicarea unei noi caricaturi cu Mahomed de cฤƒtre sฤƒptฤƒmânalul satiric Charlie Hebdo, relateazฤƒ AFP, preluat de Mediafax. Noul numฤƒr al revistei, supranumit al "supravieลฃuitorilor", a fost publicat dupฤƒ ce fraลฃii Said ลŸi Cherif Kouachi au pฤƒtruns la 7 ianuarie în redacลฃia revistei pariziene, ucigând 12 persoane

În timpul manifestaลฃiei, organizate de tineri activiลŸti, participanลฃii au scandat în principal "moarte Franลฃei". Matiullah Ahmadzai, unul dintre organizatori, a cerut Guvernului afgan ลŸi altor ลฃฤƒri musulmane sฤƒ întrerupฤƒ relaลฃiile diplomatice cu Franลฃa. "Noi suntem musulmani. Suntem pregฤƒtiลฃi sฤƒ ne sacrificฤƒm pentru islam ลŸi pentru Profetul nostru Mohamed. Vrem închiderea ambasadei Franลฃei la Kabul. Franลฃa ar trebui sฤƒ prezinte scuze ลฃฤƒrilor musulmane", a declarat el pentru AFP.

Abdul Rahman, un alt manifestant a afiลŸat un banner cu sloganul "Mahomed, te iubesc", scandând: "nu voi tฤƒcea". 

Câteva zeci de studenลฃi au manifestat duminicฤƒ fฤƒrฤƒ incidente în interiorul campusului universitฤƒลฃii din Jalalabad.Sâmbฤƒtฤƒ, preลŸedintele afgan Ashraf Ghani a condamnat publicarea unei noi caricaturi a Profetului, considerând-o "iresponsabilฤƒ".

Caricaturile Profetului Mahomed au generat deja revolte în Afganistan în trecut. În septembrie 2012, între 200 ลŸi 300 de persoane au mฤƒrลŸฤƒluit la Kabul pentru a denunลฃa publicarea de cฤƒtre Charlie Hebdo a unor noi caricaturi cu Mahomed.

Î

Cele mai citite

Monica Bรฎrlฤƒdeanu s-a cฤƒsฤƒtorit cu medicul Valeriu Gheorghiศ›ฤƒ

Monica Bรฎrlฤƒdeanu s-a cฤƒsฤƒtorit pe 5 octombrie 2024 cu Valeriu Gheorghiศ›ฤƒ, renumitul medic, รฎntr-o ceremonie elegantฤƒ desfฤƒศ™uratฤƒ la Palatul Snagov. Evenimentul a fost unul...

Cine sunt judecฤƒtorii care au votat รฎmpotriva candidaturii Dianei ศ˜oศ™oacฤƒ la alegerile prezidenศ›iale

Curtea Constituศ›ionalฤƒ a Romรขniei (CCR) a acceptat o contestaศ›ie รฎmpotriva candidaturii Dianei ศ˜oศ™oacฤƒ la alegerile prezidenศ›iale, hotฤƒrรขrea fiind definitivฤƒ ศ™i eliminรขnd-o astfel din cursa...

Protest cu mii de oameni la Budapesta รฎn faศ›a sediului televiziunii de stat

Mii de cetฤƒศ›eni unguri au protestat รฎn faศ›a sediului televiziunii publice din Budapesta, cerรขnd un serviciu de presฤƒ independent. Protestul a fost organizat de...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ