19.6 C
București
joi, 17 iulie 2025
AcasăSpecialStatul vrea să înfiinţeze "organizaţii" oculte şi de ghicit

Statul vrea să înfiinţeze „organizaţii” oculte şi de ghicit

Un proiect de lege înregistrat spre dezbatere la Senat prevede acreditarea meseriei de ghicitor şi stabilirea unor „standarde ocupaţionale” pentru domeniul vrăjitoriei. „Activităţile de ghicit şi magie vor fi încadrate în Nomenclatorul profesiilor liberale”, se arată în proiect, iar vrăjitoarele vor trebui să aibă drept de liberă practică pentru a intra în legalitate. Acest drept ar urma să fie acordat prin „organizaţiile oculte” în care se vor înscrie obligatoriu „oamenii cu puteri paranormale” care au de gând să facă şi să desfacă farmece legal şi să prezică viitorul cu seriozitate. Criteriile pentru eliberarea autorizaţiei vor fi stabilite de lege după primirea avizului din partea organizaţiei profesionale la care vrăjitorii vor adera. Iniţiatorul acestui proiect de lege privind „protecţia persoanelor înşelate prin ghicit sau alte mijloace şi practici oculte” este deputatul PDL Alin Augustin Florin Popoviciu.

Registrul oficial al făcătorilor de farmece

Îngrijorat de siguranţa buzunarelor zecilor de mii de români care îşi hrănesc deşart speranţele cu farmecele rostite de vrăjitoarele şi ghicitoarele din România, dar şi de buzunarul sărac al Guvernului, deputatul a găsit 24 de susţinători în Cameră (dintre care 20 de la PDL, doi de la PSD, unul din PNL şi unul de la minorităţi) şi împreună au pus la punct un plan pentru sporirea bugetului de stat prin impozitarea vrăjitoriei.

Cei 25 prevăd în proiect că, la înfiinţarea organizaţiilor oculte sau de ghicit, acestea au obligaţia de a obţine autorizaţie din partea unor „autorităţi competente”, pe care autorii iniţiativei nu au putut să le numească. „Fiecare organizaţie din domeniul ocult este obligată să ţină evidenţa practicienilor ghicitori şi vrăjitori”, iar aceştia din urmă, „în caz de culpă sau în situaţia inducerii în eroare a clientului”, trebuie să răspundă disciplinar, civil, contravenţional sau penal. „Tămăduitorul sau ghicitorul va trebui să taie chitanţă fiscală pentru serviciile prestate fiecărui client, iar dacă ţi-a promis că-ţi aduce bărbatul înapoi într-o lună, iar asta nu se întâmplă, tu să te poţi adresa instanţei şi poliţiei spunând că ai fost înşelată”, dă lămuriri Alin Popoviciu. El spune că organizaţiile oculte trebuie să respecte normele metodologice de aplicare a legii, dar şi „normele de morală publică”, fără a putea preciza însă ce presupun acestea din urmă.

Maria Câmpina, pe care deputatul PDL spune că a consultat-o înainte să definitiveze proiectul de lege, s-a plâns că iniţiativa aceasta va lăsa fără pâine vrăjitoarele. Dacă va deveni lege, speră Popoviciu, iniţiativa lui „va permite incriminarea celor care, prin practici oculte, înşală clienţii şi fac bani fără a plăti impozit statului”. Avocata Mariana Ştefan, specialistă în drept penal, spune că nu era necesară o lege anume pentru asta: „Pentru înşelăciune – inclusiv dacă este vorba de vrăjitoare – există articolul 215 Cod Penal, care prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 15 ani. Nici pentru impozitarea veniturilor nu este nevoie de o lege nouă, există deja, iar pedeapsa pentru evaziune fiscală este de până la 12 ani închisoare”.

Tatiana Dabija
Tatiana Dabija
Tatiana Dabija, sef departament Eveniment
Cele mai citite

Dominic Fritz crede că primul pachet fiscal al guvernului Bolojan ar putea pica la CCR

Preşedintele USR, Dominic Fritz, confirmă că primul pachet de măsuri pentru care premierul Bolojan şi-a asumat răspunderea ar putea fi anulat de Curtea Constituţională...

Un incendiu a mistuit scena principală a festivalului electro Tomorrowland de lângă Antwerp, Belgia

Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează...

Curtea Constituțională analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea antiextremistă

Nicușor Dan contestă legalitatea unei legi controversate, ce ar putea duce la cenzură și sancțiuni disproporționatePreședintele reclamă că noul act normativ, care aduce completări...
Ultima oră
Pe aceeași temă