32.2 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialStart in batalia politica pentru administratie

Start in batalia politica pentru administratie

–  La Cluj-Napoca, PD-L a cedat un post de viceprimar catre UDMR.

–  In CL Targu-Mures, UDMR si PNL s-au aliat impotriva primarului Dorin Florea.

–  In Alba Iulia, noii viceprimari sunt tot cei vechi.

Lovitura de teatru la Cluj. In ciuda declaratiilor belicoase ale primarului Emil Boc din campania electorala, PD-L a incheiat o casatorie din interes cu UDMR. Cu toate ca UDMR a obtinut la urne un rezultat slab, din pricina aparitiei competitiei reprezentate de PCM, liderii maghiarilor clujeni au reusit o negociere excelenta. Ei au primit deja un post de viceprimar si vor primi si un post de vicepresedinte al Consiliului Judetean Cluj. Postul de viceprimar i-a revenit liderului UDMR Cluj, Attila Laszlo, insa, deocamdata, maghiarii nu au stabilit numele viitorului vicepresedinte. Celalalt viceprimar a fost desemnat de PD-L si este Sorin Apostu. Formarea comisiilor in Consiliul Local a starnit si nemultumiri. Consilierul PNL Steluta Cataniciu a fost exclusa din Comisia de Urbanism si a anuntat ca va contesta acest lucru in instanta.

Constituirea noului Consiliul Local si desemnarea celor doi viceprimari sa Targu-Mures au starnit dispute politice. Asta in conditiile in care primarul Dorin Florea, care ar fi vrut sa aiba cel putin un viceprimar PD-L, a incercat sa ii convinga pe consilierii UDMR sa nu voteze pentru liberalul Marius Ichim. PD-L Mures, care l-a votat pentru unul din fotoliile de viceprimar pe Sandor Csegzi (UDMR), a propus ca al doilea fotoliu de viceprimar sa fie ocupat de Claudiu Maior (PD-L) sau tot de un consilier UDMR. Cu toate acestea, in doua tururi de scrutin, Marius Ichim a fost ales viceprimar. Consilierii PD-L, prin vocea liderului local Doru Opriscan, au anuntat insa ca vor contesta hotararea CL Targu-Mures in instanta, in timp ce secretarul Primariei, Maria Ciobanu, a afirmat la randul sau ca nu va semna hotararea deoarece aceasta ar fi ilegala pentru ca in turul II a fost prezent pe buletinul de vot un singur candidat.
In Alba Iulia, PD-L nu a avut astfel de probleme. Din cei 21 de consilieri validati, 14 sunt membri PD-L, patru sunt liberali si trei social-democrati. Reprezentantii PD-L, Paul Voicu si Ioan Bogatan, care au fost viceprimari si in mandatul 2004-2008, au fost realesi. "Numarul consilierilor
PD-L este suficient pentru orice hotarare pe care trebuie sa o adopte Consiliul Local", a declarat primarul Mircea Hava.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă