1.3 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăSpecialStare de urgenţă prelungită până vineri în Ecuador

Stare de urgenţă prelungită până vineri în Ecuador

Preşedintele Ecuadorului, Rafel Correa, a emis un decret pentru prelungirea până vineri a stării de urgenţă declarate în urma rebeliunii poliţieneşti de joia trecută, care ar fi urmat în mod normal să se încheie marţi, informează AFP, citata de Agerpres.

 

„Starea de urgenţă decretată în 30 deptembrie 2010 este necesar să fie reînnoită pentru a garanta securitatea deputaţilor prin intervenţia forţelor armate”, a declarat şeful statului în acest document.

Secretarul juridic al preşedinţiei, Alexis Mera, respinsese – luni – ideea oricărei prelungiri a acestei măsuri, considerând că ţara „îşi regăseşte lent calmul”.

Sute de poliţişti invadaseră – joi – comisariate şi sediul Congresului, protestând astfel împotriva unei legi care suprima unele prime din trecut. Ei reuşiseră chiar să-l sechestreze pe preşedinte mai multe ore într-un spital din Quito, potrivit afirmaţiilor lui Correa. Acesta a fost eliberat în urma unei operaţiuni militare care s-a soldat cu cel puţin patru morţi. Bilanţul total al victimelor în cursul rebeliunii în toată ţara este de 10 morţi şi 274 de răniţi.

Preşedintele a denunţat o „tentativă de lovitură de stat”, organizată de unele sectoare ale opoziţiei. Aliaţii săi bolivian şi venezuelean, Evo Morales şi Hugo Chavez, au acuzat Washingtonul că ar fi în spatele acestor evenimente, afirmaţie respinsă de Casa Albă. Ministrul ecuadorian al afacerilor externe, Ricardo Patino, şi-a exprimat şi el convingerea că „dl Obama nu are nicio legătură cu aceasta”. „Am speranţa şi încrederea că nici principalele sale autorităţi”, a adăugat ministrul.

„Nu pot spune acelaşi lucru despre grupurile de putere care există în SUA şi nu sunt controlate de guvern”, a continuat însă şeful diplomaţiei ecuadoriene, fără a cita nume, dar evocând „lovituri de stat, invazii, asasinate” urzite de astfel de grupuri „în America Latină şi în lume”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă