Antrenorul Ovidiu Stângă şi-a reziliat, de comun acord, contractul cu clubul CS U Craiova, din Liga a doua, potrivit site-ului oficial al grupării oltene.
Directorul general al Universităţii Craiova, Gheorghiţă Geolgău, a declarat că Stângă a renunţat la funcşia de antrenor, însă că va rămâne aproape de membrii clubului. „Ovidiu Stângă s-a întâlnit în această după-amiază cu membrii Consiliului de Administraţie. S-a făcut o analiză a rezultatelor din această primăvară şi, de comun acord, s-a decis rezilierea contractului. Stângă va rămâne aproape de club“.
Ovidiu Stângă a fost adus la Craiova, iniţial ca director al Centrului de copii şi juniori. În etapa a cincea a campionatului, el a fost promovat antrenor principal la prima echipă, înlocuindu-l în funcţie pe Erik Lincar. Stângă a făcut parte din echipa al cărei obiectiv este renaşterea clubului craiovean şi readucerea sa în prima ligă.
În cele 12 partide din campionat cu Ovidiu Stângă pe banca tehnică, Universitatea a înregistrat 8 victorii, 2 egaluri şi 2 înfrângeri.