Media romaneasca a facut nazuri, saptamana trecuta, cand patria noastra in care, candva, "multae silvae erant", a fost trecuta de Agentia "Standard & Poor’s" de la categoria pozitiva la cea de "tara stabila". Nu sunt cinci ani de cand ideea de tara stabila ni se parea o tinta-ideal. Dar acum, "au prezentul nu ni-i mare?", ar spune poetul. Ni-i mare, ni-i foarte mare chiar, numai ca stabilitatea asta pare la fel de reala pe cat este categorisirea noastra ca tara membra a Uniunii Europene. Nu ca n-am fi, vreau sa spun, ba suntem, iar pe la granite ai chiar placerea, daca esti cetatean roman, sa treci pe la ghiseul "Cetateni UE", dar ia sa ne uitam in jur, mai suntem? Pare ca nu. si asta nu pentru ca presedintele se cearta cu premierul si, mai nou, cam cu toti ministrii, ca nu mai sunt de prin PD, certuri din astea sunt si in Slovenia sau in Cehia, ci pentru ca noi suntem departe de a fi atins gradul de civilizatie al unei tari de la coada cozilor UE.
Stabilitatea noastra tine de la colt pana vizavi, dupa care se reformuleaza iarasi vreo lege, se mai da o ordonanta de guvern si investitorul, ametit de atata stabilitate, se trezeste unde n-ar fi voit sa ajunga. Mai ca-ti vine sa zici, preschimband putin, pe ici, pe colo, prin punctele esentiale, versurile poetului: "Tot strainul plansu-mi-s-a ca nu mai poate strabate de-atata stabilitate". Dar ce zic eu "tot strainul"? Ca nici "biet roman, saracul", nu e mai protejat in fata stabilitatii clasei noastre politice. Poate ca la asta s-o fi referit Standard & Poor’s, cand ne-a descalificat, mentinandu-ne la stabilitate: si anume la stabilitatea clasei noastre politice, care nu se mai da dusa de pe la Parlament, Guvern, Presedintie.
Ce-i drept, o oarecare stabilitate si-au asigurat si fostii tovarasi mai mititei ai lui Ceausescu, in 1989, cand cu revolutia. De aceea s-au si suparat pe Piata Universitatii, iar pe urma pe toata lumea, pe partidele istorice, pe GDS, pe Alianta Civica, pe sindicatele nesupuse, ca erau si unele supuse, pentru ca le stricau stabilitatea lor greu castigata cu pretul vietii altora, mai tineri si mai idealisti.
Dar acum, trecuti in faza postmioritica propriu-zisa, adica primiti prin NATO si UE, stabilitatea noastra ar trebui sa se tina pe alte picioare, sa aiba la baza alti piloni. Cu lupta de gherila urbana, si adesea chiar suburbana, dintre presedintele Basescu si tot ce misca in politica romaneasca, in afara de PD si anexa lui liberala, PLD, tare ma tem ca pilonii, atat cat incepusera sa se construiasca, vor avea soarta autostrazilor din Romania. Acestea au fost respinse de plano de un fost ministru al transporturilor, prin 1997, azi presedintele tarii, iar dupa aceea incepute si lasate acolo de toate guvernele. Ma tem, dar nu prea tare, de ce sa nu fiu sincer?, si asta pentru ca exista semne ca economia nu se sinchiseste chiar in proportie de suta la suta de hachitele politicienilor, indiferent cat de suspusi ar fi ei cand le vine amocul. Adevarata stabilitate va fi atunci cand procentul de indiferenta al economiei si al societatii in general la luptele minore ale politicienilor va mai creste. si nu putin. Abia atunci, putem fi siguri, se va schimba si clasa politica romaneasca. Cu sau fara vot uninominal.
