Autoritatea de Sanatate Publica Judeteana (ASPJ) Constanta a fost desemnata anul acesta institutie regionala si va avea in subordine sase unitati similare din diferite judete. Acest lucru atrage dupa sine o responsabilitate crescuta a autoritatilor sanitare, dar si un volum de munca mult mai mare pentru cadrele medicale din spitale. Astfel, pana la construirea Spitalului Regional, functia va fi indeplinita de Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. In acest sens, Ministerul Sanatatii Publice a aprobat, zilele trecute, infiintarea Chirurgiei Interventionale in cadrul celei cardio-vasculare, mai ales tinandu-se cont de faptul ca judetul nostru este al doilea ca importanta si marime dupa municipiul Bucuresti. Reprezentantii ASPJ Constanta spun ca sectiile nou-infiintate sunt absolut necesare pentru o unitate sanitara de aceasta talie. Seful sectiei Chirurgie Interventionala va fi dr. Soli Ghinder, iar colectivul va fi format din medicii Radu Vasilescu, Viorel Pop, in calitate de consultant, venit de la Spitalul Militar Bucuresti, si dr. Patrut. Ministerul a mai aprobat pentru Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta demararea tratamentelor pentru infertilitate si fertilizarea asistata, dar si interventiile ginecologice laparoscopice, care vor fi efectuate cu aparatura noua. Spitalul Regional, ce va deservi cele sase judete din regiunea 2-SE, va fi ridicat, cel mai probabil, in statiunea Eforie Nord. In acest sens a fost deja emisa o decizie a Consiliul Judetean si s-a inceput cadastrarea terenului. Exista insa si o a doua varianta – undeva in zona CET, in spatiul fostei unitati militare. In momentul in care Spitalul Regional va fi construit si gata sa intre in functiune, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta se va transforma in Spital Clinic Municipal.