20.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialSpania e dreapta

Spania e dreapta

Faptul ca justitia spaniola s-a decis sa acorde pedepse de o gravitate maxima celor care in acel fatidic 11 martie 2004 au aruncat in aer mai multe garnituri de tren – sa nu uitam ca acolo au murit si romani, fiind in ordinea cifrelor a doua natiune lovita atunci – este un bun exemplu al felului in care o tara europeana este capabila sa-si apere demnitatea. Terorismul nu este un flagel care poate fi ignorat sau minimalizat. Razboiul secolului XXI, cum au afirmat mai multi comentatori, va fi razboiul impotriva terorismului, un razboi de un tip aparte, care nu se compara cu ce a fost in trecut. Celulele teroriste care isi au parintii in anarhistii si nihilistii veacurilor trecute nu pot fi lichidate intr-un mod clasic, fiindca raul lor este insinuant si patrunde in constiinta tinerilor debusolati cu un succes bulversant. A se citi in acest sens romanul lui John Updike, Teroristul.

Dar cum justitia nu este un fel de politie secreta care lichideaza pe ascuns, pedepsele exemplare pe care le aplica fac parte dintr-o anume strategie pentru pastrarea onoarei, in asa fel incat tara lovita sa ramana cu fruntea sus. Iar Spania este o asemenea tara.
Acuzata de-a lungul istoriei ca ar fi reactionara, ca de aici a provenit Inchizitia lui Torquemada, ca intr-o perioada postbelica dominata de o stanga asa-zis progresista  s-a incapatanat, sub conducerea lui Francisco Franco, sa ramana o tara de dreapta, Spania, in ciuda bulversarilor din ultimul veac, a reusit sa-si salveze prestigiul monarhic si – de ce sa n-o spunem? – este singura tara din actuala Uniune Europeana care respecta principiul unui perfect complementarism, este monarhie si este catolica.
De remarcat un fapt extrem de interesant: pronuntarea sentintelor in cazul atacului terorist din 11 martie are cumva loc in concordanta cu gestul papal de inalta marinimie prin care au fost sanctificati numerosi episcopi spanioli morti in razboiul civil spaniol.
Un post de televiziune privat ne-a facut cu acest prilej sa radem in hohote. Pur si simplu informatia ca atare, notata pe manseta ce se derula la baza ecranului, ne spunea ca respectivii episcopi au fost ucisi de nimeni altul decat de Franco. Iata ce bine a functionat propaganda de stanga ani la rand, cu efecte ce se resimt comic in prezent. Franco, ucigas de episcopi? El care intr-un mod aproape providential – iertata fie exaltarea – a blocat comunismul atunci in Spania, fiind, daca se poate spune asa, echivalentul lui De Gaulle in Franta de dupa razboi, care prin politica sa subtila si eficace a blocat ascensiunea comunismului in tara sa… Intr-adevar, de necrezut cat de departe poate sa mearga prostia…
Asadar, teroristii primesc pedepse grele, insumate totalizeaza 40.000 de ani de inchisoare, in timp ce episcopii sunt inaltati la cer. Are loc un fel de separare a apelor. si e bine ca tocmai relatia Spania-Vatican a contribuit la o asemenea separare. Ciudat ca noi si atunci, in anii ‘30, am fost legati de Spania. Am avut reprezentanti pe ambele fronturi, si pe cel falangist, si pe cel republican. Cei 16 romani morti in martie 2004 corespund cumva acelor victime angajate fie de partea Domnului, fie slujind un falimentar ateism. Multi se intreaba daca pedepsele aplicate vor avea efecte salutare in sensul in care tara va scapa de terorism. Sa nu uitam ca o consecinta a acelui act terorist a fost caderea guvernului Aznar. Dreapta a fost invinsa. Inseamna ca acum, dupa sentinte, va reveni la putere?

Cele mai citite

Atac masiv cu drone al Ucrainei pe teritoriul Rusiei: 125 de drone distruse, daune în mai multe regiuni

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, Ucraina a lansat un atac de amploare cu drone pe teritoriul Rusiei, provocând daune în mai multe...

Cum ar putea arăta noua conducere a BNR. Votul urmează să aibă loc marți

Procesul de selecție pentru noua conducere a Băncii Naționale a României (BNR) devine din ce în ce mai contestat, în special în ceea ce...

A murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa o fântână

Un bărbat din comuna Adâncata, din județul Suceava, a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa...
Ultima oră
Pe aceeași temă