Soros începe să facă donaţii în artă

0
49

Bogătaşul american a donat 11 milioane dolari unor organizaţii newyorkeze de artă.

Open Society, ONG-ul prin care se derulează cele mai multe dintre stipendiile filantropului George Soros, a anunţat că va susţine cu 11 milioane de dolari câteva organizaţii newyorkeze de artă contemporană, atinse dramatic de tăierile în buget operate de administraţia locală la începtul anului. Astfel, fundaţia Gothan, care susţine artele performative, va primi în următorii doi ani  7 milioane de dolari, în tranşe de 250.000 de dolari. Investiţia a luat prin surprindere, întrucât Soros nu s-a arătat până acum interesat de sprijinirea directă a artelor, preferând proiectele cu impact social; miliardarul a fost unul dintre cei mai activi filantropi din zona estică, unde a cotribuit masiv la reconstrucţia infrastructurii liberale şi democratice.

Iniţiativa newyorkeză, asigură Rachel Heart, purtător de cuvânt al Open Society, este un accident: „Nu suntem o fundaţie de artă, chiar dacă suntem conştienţi de rolul artei şi culturii pe termen lung, în atingerea scopurilor noastre. Iniţiativa de faţă este singulară şi limitată la organizaţii newyorkeze de artă contemporană”. George Soros nu are de gând să devină un al doilea Elie Broad, miliardarul american care şi-a câştigat renumele de Mecena al artelor.