27 C
București
miercuri, 24 iulie 2024
AcasăSpecialSorin Ovidiu Vîntu a fost externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca

Sorin Ovidiu Vîntu a fost externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost externat, vineri dimineaţă, din Spitalul de Urgenţă Floreasca, starea acestuia fiind stabilă, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, medicul Bogdan Opriţa, citat de Mediafax.

El a precizat că simptomele pacientului s-au ameliorat iar starea lui este stabilă, astfel că s-a decis externarea acestuia.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost internat luni la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, el având probleme cardiace mai vechi, declara atunci purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost operat în urmă cu câţiva ani la Viena, pentru o problemă cardiacă.

Medicii de la Spitalul Floreasca l-au supus unor investigaţii pentru a stabili dacă este vorba despre un nou blocaj al arterei coronare sau un infarct, potrivit unor surse medicale.

În 12 octombrie, Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată pentru favorizarea lui Nicolae Popa, căutat şi prins de Interpol în Indonezia pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 15 ani de detenţie pentru păgubirea a peste 300.000 de investitori la Fondul Naţional de Investiţii. Omul de afaceri i-ar fi finanţat şederea în Indonezia lui Nicolae Popa, fostul preşedinte al Gelsor.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat în 16 septembrie, după o săptămână de detenţie. El a fost arestat, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, alături de şoferul său, Alexandru Stoian, şi de omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, Tribunalul Bucureşti emiţând atunci mandate, pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de favorizarea infractorului, respectiv complicitate la această infracţiune.

Vîntu are interdicţie de a părăsi ţara, măsura fiind luată de instanţă în dosarul în care este acuzat pentru favorizarea lui Nicolae Popa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă