5.8 C
București
sâmbătă, 10 decembrie 2022
AcasăSpecialSorin Oprescu, la un pas de a fi suspendat din funcţie. Ce...

Sorin Oprescu, la un pas de a fi suspendat din funcţie. Ce prevede legea în acest caz

Sorin Oprescu va fi suspendat automat din funcţia de primar de către prefect în cazul în care judecătorii decid arestarea sa preventivă, potrivit Legii administraţiei publice locale, iar atribuţiile sale vor fi preluate de viceprimarul Cornel Pieptea (PNL) sau de viceprimarul Dan Darabonţ (PSD), anunţă Mediafax.

Potrivit Legii Administraţiei Publice locale, "mandatul primarului se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv", prin ordin al prefectului. În cazul în care primarul este suspendat, atribuţiile îi sunt preluate de unul dintre viceprimari, desemnaţi prin vot secret al consilierilor locali.

Primaria Capitalei are doi viceprimari: Cornel Pieptea, din partea PNL, şi Alexandru Dan Darabont, din partea PSD. Cele mai mari şanse să ocupe interimar funcţia de primar, în cazul în care Sorin Oprescu va fi suspendat, le are Cornel Pieptea, având în vedere că liberalii controlează majoritatea în Consiliul General şi ar putea să-l impună prin vot pe acesta.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă