Sony lansează în România cea mai avansată cameră superzoom de pe piaţă care oferă utilizatorilor pasionaţi de fotografie puterea creativă a unui aparat DSLR, fără să fie nevoie de obiective interschimbabile.
Camera Cyber-shot RX10 are un design atractiv pentru amatorii DLSR, iar dotările tehnice asigură imagini de înaltă calitate fără a mai fi nevoie de corpul robust al unei camere sau seturi de obiective diferite, datorită obiectivului Carl Zeiss Vario-Sonnar T* de 24-200mm.
Obiectivul fix cu lentile Carl Zeiss Vario-Sonnar T* de 24-200mm (echivalent 35 mm) şi diafragmă F2.8 permite captarea unor imagini de calitate, asigurate de senzorul mare de imagine şi de procesorul avansat BIONZ X, de trei ori mai rapid decât la modelele anterioare. Cu o rază de zoom extinsă, de la grandangular la telefoto, acesta devine partenerul perfect pentru fotografiile portret, peisaje, natură, cadre urbane şi cele de interior. Capacitatea acestuia de a focaliza la distanţe mari, cât şi la distanţe de 3 cm, îl face ideal pentru fotografii de detaliu.
Senzorul tip 1.0 Exmor R CMOS cu iluminare din spate şi rezoluţie de 20,2 megapixeli efectivi este de patru ori mai mare decât senzorul de imagine al unei camere compacte obişnuite. Mecanismul Direct Drive SSM asigură autofocalizare mai rapidă, împreună cu senzorul Exmor R CMOS şi procesorul BIONZ X. Opţiunea de blocare a autofocusului urmăreşte cu precizie subiectele aflate în mişcare, chiar dacă acestea dispar şi reapar în cadru. Opţiunea Eye AF asigură portrete clare, cu focalizare precisă, chiar dacă subiectul nu priveşte fix în cadru.
Sunetul înregistrărilor poate fi monitorizat atent, iar camera este dotată şi cu o ieşire jack pentru microfon şi căşti. Kit-ul opţional de adaptare XLR-K1M permite înregistrarea video la nivel profesional şi chiar ataşarea unui microfon extern prin terminalul XLR.