7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialSondaj: 53% dintre români s-ar întoarce la comunism

Sondaj: 53% dintre români s-ar întoarce la comunism

Criticată aspru la nivel european şi sfâşiată politic, România aşteaptă verdictul Curţii Constituţionale pentru a afla cine va fi preşedinte: Crin Antonescu sau Traian Băsescu. Între timp, stau şi românii, atât economic, cât mai ales social. Iar sondajele recente scot la iveală o alarmantă stare de spirit a cetăţeanului faţă de tensiunile existente, potrivit Mediafax.

Într-o majoritate covârşitoare, românii cred că în politică se fură şi se minte. Cât priveşte viitorul nostru european, 64 la sută cred că Romania se află pe un drum greşit, 27 la sută ne văd în afara Europei, în vreme ce 53 la sută s-ar întoarce la comunism.

Dacă până acum erodarea guvernanţilor era bucuria opoziţiei, lucrurile par a se fi schimbat. Românii nu se mai uită la opoziţia politică ca la alternativa clară şi distinctă a puterii. Ba, mai mult, sondajele de opinie arată o nemulţumire faţă de clasa politică în general.

Potrivit unui sondaj realizat de Institutul Roman de Studii Sociale, peste jumătate din români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie gresită. Răspunsul la această întrebare a fost extras din trei sondaje, efectuate pe 26 martie, 8 mai şi 27 iunie. Din totalul repondenţilor din luna martie, 80% spuneau că Romania merge într-o direcţie greşită. La începutul lunii mai, numărul celor ce considerau că România se îndreaptă într-o direcţie gresită se redusese la 40%, iar, la sfârşitul lunii iunie, numărul acestora a crescut la 64%.

Un procent de 26% dintre români cred că ţara ar putea fi dată afară din Uniunea Europeana în viitorul apropiat din cauza crizei de la vârful statului.

La intrebarea „Cum credeţi că este acum imaginea României în Europa?”, 71% dintre participanţii la sondaj au considerat că imaginea actuală este destul de proastă.

Cel mai şocant este că după 20 de ani de democraţie, conform unui sondaj Public-Affairs, realizat in perioada 14-18 iulie, 53% dintre români au sustinut că ar reveni la comunism şi că regimul lui Ceauşescu a fost aplicat prost.

În ceea ce-i priveşte pe polticienii actuali, românii rămân reticenţi în privinţa lor. Asta pentru că, din punctul de vedere a 51% dintre români, politicienii „fură din bani publici”, iar 31% cred că sunt „mincinoşi”.

Totuşi, cei mai mulţi cetăţeni îşi declară interesul în legatură cu situaţia actuală, 40% spunând că-i interesează mult, în timp ce 25 % sunt indiferenţi. Majoritatea românilor au ales să-şi procure informaţia de la televizor, (81,8%), iar celelale canale de informare, internet, ziare sau radio ocupă procente infime.

Cele mai citite

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

Promisiuni pentru antreprenori, în programul de guvernare al noului Guvern Ciolacu

Programul Start-Up Nation continuă, dar accentul se mută pe o strategie mai amplă Noul program de guvernare al Cabinetului Ciolacu promite stimularea antreprenoriatului. Luni, ministrul...

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă: ce trebuie să știți pentru 24 decembrie – 7 ianuarie

În perioada sărbătorilor de iarnă, majoritatea băncilor își adaptează programul de lucru, iar multe dintre sucursale vor fi închise în zilele de 25 decembrie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU