Şoferul TIR-ului care a lovit două suori, vineri seară, pe o trecere de pietoni în judeţul Buzău, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce una dintre victime a decedat.
Bărbatul, originar din Suceava şi în vârstă de 29 de ani, a fost reţinut sub acuzaţia de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, după ce poliţia a stabilit că fetele traversau regulamentar pe trecerea de pietoni.
Bărbatul urmează să fie prezentat, sâmbătă, Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei în vederea arestării preventive, scrie B1.ro
Două surori de 12 şi 15 ani au fost accidentate, vineri seară, de un TIR pe DN 2 E 85, în localitatea Limpeziş, una dintre ele decedând la locul accidentului, iar cealaltă fiind în stare critică la un spital din Bucureşti