32.6 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăSpecialŞoferul autocarului răsturnat pe Autostrada Soarelui, în comă

Şoferul autocarului răsturnat pe Autostrada Soarelui, în comă

Şoferul bulgar al autocarului cu ucraineni care s-a răsturnat pe Autostrada Soarelui a intrat în comă. Bărbatul, internat la Spitalul Floreasca, suferă un traumatism cranio-cerebral grav, potrivit Mediafax. 

Potrivit lui Cristian Pandrea, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe la Spitalul Floreasca au rămas internate opt victime ale accidentului rutier, din cele 13 aduse iniţial la unitatea medicală.

Şoferul autocarului şi un alt bărbat sunt în stare gravă, primul având un traumatism cranio- cerebral grav şi fiind în comă, iar celălalt suferind o amputaţie de braţ.

„În cazul celor doi pacienţi se fac investigaţii şi primesc tratament”, a declarat pentru MEDIAFAX Cristian Pandrea, medic la Unitatea de Primiri Urgenţe la Spitalul Floreasca.

Citește și: VIDEO. Accident pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 53 de persoane s-a răsturnat: 2 morţi şi 48 de răniţi

La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost internate opt persoane care au suferit multiple contuzii, dintre care un bărbat, trei femei şi patru copii. Potrivit reprezentanţilor spitalului, starea acestora este bună.

La Spitalul „Marie Curie” au ajuns patru copii şi mama unuia dintre ei. Conform reprezentanţilor spitalului, un singur băiat a rămas internat la Terapie Intensivă.

Şapte adulţi şi trei copii au fost duşi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, minorii fiind între timp externaţi.

La Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdsar- Arseni”, au fost internate 11 persoane, două fiind în stare gravă. Cinci pacienţi au fost externaţi.

La Spitalul „Grigore Alexandrescu” au fost aduşi zece copii, cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani, care au suferit traumatisme minore.

Autocarul în care se aflau 53 de ucraineni, adulţi şi copii, şi care se îndrepta spre Bucureşti s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre dumincă, în jurul orei 1.00, pe Autostrada Soarelui, iar în zonă au fost trimise circa 25 maşini de intervenţie, ale Serviciului de Ambulanţă şi ale SMURD, inclusiv maşina de intervenţie pentru victime multiple şi unitatea mobilă de urgenţă.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat pentru MEDIAFAX că din cele 53 de persoane care se aflau în autocar o adolescentă de 17 ani şi o femeie au decedat, 48 au fost trasportate la mai multe spitale din Capitală, iar trei au refuzat transferul spre unităţile medicale.

Arafat a mai precizat că 21 dintre persoanele transportate la spital sunt copii.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR ), Ramona Dabija, a precizat că în autocar se aflau doi şoferi bulgari, mai mulţi elevi care au fost în tabără, doua familii şi alte persoane care se întorceau din vacanţă.

Ramona Dabija, a declarat pentru MEDIAFAX că nu s-au stabilit cu exactitate cauzele producerii accidentului de pe Autostrada Soarelui, dar poliţiştii iau în calcul inclusiv varianta că şoferul bulgar, în vârstă de 33 de ani, ar fi adormit la volan.

Purtătorul de cuvânt al IGPR a mai precizat că la locul producerii accidentului nu sunt urme de frânare. Autocarul a fost transportat la sediul Poliţiei Autostrăzi pentru a fi efectuată o expertiză şi a se stabili care au fost cauzele accidentului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă