16.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialŞoferul ambasadorului R. Moldova la Bucureşti a fost reţinut pentru trafic cu...

Şoferul ambasadorului R. Moldova la Bucureşti a fost reţinut pentru trafic cu ţigări

Doi angajaţi ai Ministerului moldovean de Externe au fost reţinuţi la vama Albiţa din România fiind suspectaţi de contrabandă cu ţigări, unul dintre ei fiind şoferul ambasadorului R. Moldova la Bucureşti, relatează Publika TV, citat de Newsin.

Este vorba despre un consilier al ministerului şi despre şoferul ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti.

MAE de la Chişinău a deschis o anchetă în cazul celor doi angajaţi acuzaţi de contrabandă cu ţigări

Ministerul de Externe de la Chişinău a deschis o anchetă de serviciu în legătură cu cei doi angajaţi reţinuţi la Vama Albiţa sub acuzaţia de contrabandă cu ţigări, relatează portalul Ştirea Zilei.

Potrivit Biroului Vamal Albiţa, este vorba despre un consilier pe probleme speciale al Ministerului moldovean de Externe şi despre şoferul ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti.

Iurie Cerbari, consilier special la MAE, a fost reţinut la 16 august la Vama Albiţa, încercând să treacă peste frontieră 10.000 de pachete de ţigări. Î n aceeaşi zi, vameşii români l-au reţinut, la acelaşi punct de trecere, pe Aurel Guilă, şoferul ambasadorului R. Moldova la Bucureşti, care a încercat să treacă 5.000 de pachete de ţigări peste frontieră.

Informaţia a fost confirmată, pentru ŞtireaZilei.md, de surse din cadrul Ministerului de Externe. Instituţia nu a comentat însă oficial cazul, făcând trimitere la demararea unei anchete de serviciu.

 

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă