La 60 de ani, Teatrul de Comedie i-a facut lui Vladimir Gaitan un cadou neasteptat – i-a dat ocazia sa joace alaturi de fiica sa, Gloria, aflata in prag de absolvire, in piesa “Soare pentru doi”.
Vladimir Gaitan implineste astazi 60 de ani. In memoria publicului tanar, actorul a ramas in special prin rolul din “Reconstituirea” lui Pintilie, probabil singurul film romanesc care a rupt traditia soparlelor ca sa spuna lucrurilor pe nume, sec, fara menajamente si comentarii din off. Acolo Vladimir Gaitan face un rol straniu de contemporan, construind un personaj aproape grunge – un pustan confuz, apatic si sictirit. Acum, in 2006, rolurile s-au schimbat: “In piesa pe care o pregatesc, «Soare pentru doi», joc un personaj ciufut si singuratic care se trezeste pe nepusa masa cu trecutul in casa – o fata care e produsul unei iubiri de tinerete. Relatia dintre ei e, fireste, problematica, conflictul dintre generatii fiind destul de dur”, spune artistul, care adauga ca “e o piesa foarte ok, dar fara mari pretentii, o piesa «bulevard de buna calitate», cu putin umor, cu putin melo. Nu mi-am propus sa sparg gura targului, mi-am propus doar, daca se poate spune asa, «o sarbatoare de familie», mai ales ca Gloria termina anul patru si este un fel de cadou al meu pentru aceasta absolvire.”
Fiind chiar inainte de repetitii, actorul ne-a intampinat imbracat intr-un kilt scotian din garderoba proprie. “Mi s-a parut mai nostim asa, ca personajul meu sa fie imbracat in fusta, iar cel feminin in pantaloni. Am kiltul dintr-o excursie la baiatul meu care lucreaza in Scotia, in domeniul financiar – am si eu un copil bun in familie, care a facut o facultate serioasa”, rade actorul. “Kiltul e singura nebunie pe care mi-am satisfacut-o in acea excursie. Ma identific cu Scotia fiindca e o tara dura si rece, care seamana foarte bine cu Bucovina, locul meu de bastina. In plus, costumul popular din aceasta zona seamana cu cel scotian, fiindca are si el un fel de fusta, o camesoaie lunga pana la genunchi, prinsa cu un brau”.
“Gloria cred insa ca se potriveste cu rolul, are putina boemie”
Piesa a fost aleasa de Vladimir Gaitan insusi. “Teatrul a ales sa ma sarbatoreasca propunandu-mi sa joc intr-o piesa aleasa de mine – conditii in care am decis sa impletesc aceasta oportunitate cu absolvirea fiicei mele. Probabil daca ar fi fost in anul trei nu as fi avut «aroganta» sa o propun in acest rol.” Alegerea piesei are si ea o istorie in spate. “Povestea s-a intamplat cu multi ani in urma, cand maestrul Radul Beligan a tradus aceasta piesa, probabil cu intentia de a o juca cu fiica domniei sale. Am citit-o, iar piesa mi-a ramas in cap. La vremea aceea fetita mea era o micuta domnisoara, nici prin cap nu-mi trecea ca o sa faca UNATC. Au trecut anii, m-am trezit ca fetita mea e actrita. Lucrurile au coincis foarte bine: trecerea mea intr-o alta varsta, prin care schimb un prefix foarte special, oportunitatea pe care mi-a oferit-o teatrul, care a decis sa ma serbeze propunandu-mi sa joc intr-un text ales de mine, asa ca am cerut textul acesta.”
Textul este centrat pe conflictul intre generatii. “Nu ma regasesc in personaj, care e un tip ursuz si dificil, cata vreme eu sunt un familist convins. In plus, prietenii copiilor mei sunt prietenii mei, iar casa noastra e tot timpul plina de musafiri. Gloria cred insa ca se potriveste cu rolul, are putina boemie, e cam dezordonata, muzicile personajului sunt in mare si muzicile pe care le asculta ea – dar in nici un caz nu este prapastia care este intre aceste doua personaje, ursuzul si tanara aterizata in casa lui.” Intrebat, la final, despre cadoul pe care i-ar placea sa-l primeasca de la fiica sa, actorul a raspuns ca isi doreste “sa-i iasa bine rolul, atat, este cel mai frumos cadou”.
