16.7 C
București
miercuri, 14 mai 2025
AcasăSpecialSlujbe pentru ploaie la Iasi

Slujbe pentru ploaie la Iasi

Cateva sute de sateni din localitatile iesene Probota si Trifesti au participat la o slujba religioasa oficiata pe camp, oamenii rugandu-se alaturi de preoti pentru venirea ploii. Ceremonia religioasa s-a desfasurat pe o pasune din satul Blateni, afectata grav de seceta, slujba fiind oficiata de un sobor format din cinci preoti. Satenii au purtat icoane ale sfintilor socotiti folositori pe vreme de seceta. Cele doua comune iesene se afla pe un culoar de seceta care strabate judetul de la nord la sud, culoar pe care meteorologii l-au numit de "desertificare". Preotii au citit cateva pomelnice, apoi au sfintit aghiasma cu care taranii sa stropeasca ulterior pamantul. Localnicii au spus ca in satele lor n-a mai plouat de cateva saptamani, iar recolta este compromisa, existand pericolul sa nu mai aiba cu ce sa-si hraneasca animalele. "Facem rugaciuni pentru ploaie. Sa dea Dumnezeu sa aiba vitele hrana.

 

Daca este credinta si a venit atata lume aici, Dumnezeu face minune. El spune «Cere si ti se va da. Bateti si vi se va deschide». Dumnezeu iti da daca ai credinta, daca n-ai credinta nu-ti da nimic", a spus Maria Ghilan, din Probota, participanta la slujba. Reprezentantii Directiei Agricole Iasi spun ca nu au deocamdata o situatie exacta legata de amploarea secetei din judet, insa au precizat ca semnalele primite din comunele Iasiului sunt ingrijoratoare. "Daca nu ploua in aceste zile, va fi dezastru. Exista localitati din judet in care culturile sunt deja afectate in proportie de cel putin 30 la suta", a declarat Neculai Olariu, director adjunct in cadrul Directiei Agricole Iasi.

Cele mai citite

Nicușor Dan dezvăluie cum a ajuns „artilerist”: Am tras cu tunul, la 4-5 km/ Unele erau din al Doilea Război Mondial

România făcea economie la aproape orice în anii când Nicușor Dan a făcut stagiul militar obligatoriu la Artilerie, în Bacău. El își amintește că...

UNICEF: România, în top la sănătate mintală, dar codașă la sănătatea fizică a copiilor

Un nou raport UNICEF, publicat miercuri, plasează România pe locul 16 din cele 36 de țări cu venituri ridicate analizate în privința bunăstării copiilor....

Macron: „Ceea ce face guvernul lui Benjamin Netanyahu astăzi (în Fâșia Gaza) este inacceptabil”, ”este o rușine”

'Ceea ce face guvernul lui Benjamin Netanyahu astăzi (în Fâșia Gaza) este inacceptabil', 'este o rușine', a afirmat Emmanuel Macron marți, adăugând că 'nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă