Conducerea Spitalului Judeţean spune că, din punct de vedere profesional, nu are ce îi reproşa medicului cardiolog Horaţiu Rus, reţinut pentru sex cu minori şi proxenetism, şi că nu au existat reclamaţii cu privire la conduita sau activitatea profesională a acestuia, relatează Mediafax.
„Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a luat la cunoştinţă acuzaţiile ce i se aduc unui medic cardiolog angajat al spitalului. În legătură cu aspectele relatate, precizăm că la nivelul spitalului nu s-au înregistrat reclamaţii cu privire la conduita sau activitatea profesională a acestuia. În ceea ce priveşte ancheta DIICOT, aceasta vizează aspecte din viaţa privată a doctorului, faţă de care nu ne putem pronunţa, prezumţia de nevinovăţie fiinţând până la o sentinţa definitivă a instanţei”, se arată într-un comunicat al Spitalului Judeţean.
Directorul medical al spitalului, Adrian Albotă, a spus că Horaţiu Rus lucrează la Spitalul Judeţean de peste zece ani, în prezent fiind singulul medic bărbat de la Cardiologie.
„Este un medic foarte bine pregătit şi nu au existat niciodată reclamaţii la adresa sa. Dar ce face fiecare după ce iese pe uşa spitalului, asta nu ştie nimeni”, a spus Albotă.
Medicul Horaţiu Rus, cercetat de DIICOT Braşov pentru acte sexuale cu minori, este un renumit cardiolog şi lucrează la Spitalul Judeţean Braşov, dar şi la un cabinet privat, el fiind cercetat fiindcă ar fi profitat de funcţie pentru a întreţine relaxii sexuale cu doi băieţi aflaţi sub tratament.
La Spitalul Judeţean Braşov medicul făcea parte din echipa de cardiologi, însă nu trata pacienţi minori, ci doar adulţi, astfel că se presupune că pacienţii minori îi racola fie prin intermediul reţelei de proxeneţi, fie prin cabinetul său privat, situat pe strada Traian din Braşov.
Medicul cardiolog Horaţiu Rus şi alte şase persoane au fost reţinuţi, luni, pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT, pentru infracţiuni de sex cu minori şi proxenetism, aceştia urmând să fie prezentaţi Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Între cei şapte reţinuţi este şi medicul cardiolog braşovean Horaţiu Rus, care este cercetat pentru că ar fi profitat de funcţia sa pentru a întreţine relaţii sexuale cu doi minori aflaţi sub tratament.
Procurorii DIICOT au făcut percheziţii, luni, atât la domiciliul doctorului Horaţiu Rus, cât şi la cabinetul său privat de pe strada Traian din Braşov, a declarat procurorul Cătălin Borcoman.
Medicul, în vârstă de 43 de ani, este acuzat că a profitat de calitatea sa de medic şi a întreţinut, prin constrângere morală, raporturi sexuale cu doi băieţi aflaţi sub tratament medical.
Potrivit anchetatorilor, Rus era un cunoscut client al reţelei de proxeneţi condusă de patronul unui club din Braşov, Dodo Ferenc, în vârstă de 41 de ani. În incinta clubului clienţii întreţineau raporturi sexuale contra cost cu persoane minore de sex masculin.
În dosar mai sunt cercetate alte trei persoane, membri ai grupării – Măciucă Daniel-Sebastian, de 31 de ani, Lazarovici Valentin, de 40 de ani şi Borşan Florentin-Ovidiu, în vârstă de 32 de ani – care au recrutat şi cazat 14 tineri, majori şi minori, pe care, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere fizică sau morală, i-au obligat la practicarea prostituţiei, obţinând în acest mod sume substanţiale de bani, potrivit DIICOT.
Potrivit DIICOT, liderul grupării, Dodo Ferenc (41 de ani), deţine un club privat, situat în municipiul Braşov, în incinta căruia clienţii întreţin raporturi sexuale contra cost cu persoane minore de sex masculin.