Sindromul Mădălina Manole: încă două sinucideri

0
206

Şirul sinuciderilor cu substanţa toxică Furadan, inspirate din moartea Mădălinei Manole, continuă. Două femei din Ialomiţa si-au pus capăt zilelor cu această substanţă, potrivit realitatea.net.

Una dintre ele, Gherghina Udrescu, alcoolică, încercase şi în trecut să se sinucidă. Cealaltă, Elena Constantin, o fire închisă şi tot timpul deprimată, a capitulat după o ceartă în familie.

Problemele severe pe care Gherghina Udrescu le avea cu alcoolul s-au acutizat în ultima lună, spune soţul femeii. La începutul acestei săptămâni, femeia şi-a luat viaţa înghiţind câteva guri dintr-o sticlă de Furadan, pe care familia o avea de mai bine de şapte ani şi pe care o folosea când stropea porumbul. „Aveam insecticidul în magazie. Nu mă gândeam că poate fi în stare de aşa ceva”, a spus pentru Adevărul, Florică Udrescu.

„Sunt sigură că din cauza băuturii s-a sinucis. Când consuma alcool, era foarte agitată şi nervoasă”, îşi aminteşte una dintre fiicele sale. În dimineaţa zilei fatidice, Gherghina şi-a dezvăluit planul fiului său, Marius.

„A luat sticla în care ţineam Furadanul şi i-a spus băiatului meu: „Vezi sticla asta? Din ea o să beau”. Copilul nu a crezut că maică-sa vorbeşte serios”, spune Florică Udrescu.

Gherghina a mai încercat să se sinucidă şi în urmă cu trei ani, înghiţind un pumn de Diazepam, dar a fost salvată.

Acesta este cel de-al doilea caz de sinucidere cu Furadan înregistrat în Ialomiţa, în decurs de numai o săptămână, după cel al Elenei Constantin, o femeie în vârstă de 58 de ani, din comuna Ograda. Aceasta s-a sinucis chiar în ziua în care au apărut primele ştiri referitoare la moartea artistei. Înainte de a-şi lua viaţa, Elena şi-a avertizat soţul.

„Ei îi plăcea mult de tot muzica ei. Se uita la ştiri, apoi s-a uitat în ochii mei şi mi-a zis: „Dacă fata asta frumoasă (Mădălina Manole – n.r.) a ales o moarte atât de simplă, ce-ar fi să încerc şi eu?!”. Nu am luat-o în seamă”, spune soţul Elenei, Ion Constantin. Este convins că soţia sa a recurs la acest gest necugetat după o ceartă cu nora. „Niciodată nu s-au înţeles. Sunt convins că acesta este motivul care a făcut-o să-şi ia zilele”, spune bărbatul.

Cinci persoane au încercat să se sinucidă şi în judeţul Giurgiu în ultima săptămână. Patru femei au folosit medicamente sau otravă pentru şoareci, iar un bărbat în vârstă de 44 ani a încercat cu Furadan. Toţi au fost găsiţi în stare gravă şi au fost transferaţi la Spitalul Floreasca din Capitală. Miercuri dimineaţă, o femeie de 79 de ani din Tămădău Mare, judeţul Călăraşi, a murit după ce a băut Furadan.