20 C
București
duminică, 14 august 2022
AcasăSpecialSinagoga din Constanța va fi reabilitată și va intra în circuitul turistic

Sinagoga din Constanța va fi reabilitată și va intra în circuitul turistic

Puțini oameni ar fi crezut că sinagoga din Constanța va mai fi reabilitată vreodată. Dacă ați fi văzut clădirea în ultimii zece ani, de când este lăsată în paragină, cu siguranță că nu ați fi pariat prea mulți bani că va redeveni vreodată ce a fost. S-a spus chiar că se dorește dărâmarea ei, pentru că terenul care îi aparține este valoros din punct de vedere imobiliar.

Primii pași

Anul trecut însă, noul președinte al Comunității Evreiești din Constanța, Sorin Lucian Ionescu, a făcut primii pași pentru reabilitarea sinagogii. A cerut o expertiză tehnică pentru a vedea care este starea clădirii din punct de vedere structural. Astfel, în perioada noiembrie 2014 – ianuarie 2015, la solicitarea Comunităţii Evreieşti din Constanţa, cu sprijinul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), prin preşedintele său, Aurel Vai­ner, a fost realizată expertiza geotehnică a Sinagogii din Constanţa. Experții au dat verdictul: sinagoga poate fi reabilitată, dar lucrările vor costa circa 800.000 de euro.

Cadastru și intabulare

Cu această expertiză realizată, comunitatea din Constanța a obținut cadastrul și intabularea. Nu a fost însă ușor. „Cadastrul a durat foarte mult din cauza terenului din curtea sinagogii. Prin anul 2000, curtea, când nu era în proprietatea comunității, fusese atribuită unei persoane din Slobozia, în urma unui schimb de terenuri. Noi am obținut astă-vară o sentință definitivă de punere în posesie“, a spus Sorin Lucian Ionescu. După cinci luni, comunitatea a obținut cadastrul și intabularea.

Autorizația de construcție și certificatul de urbanism au fost obținute apoi rapid, în circa zece zile.

Promisiuni guvernamentale

Sorin Lucian Ionescu a spus că, la o întâlnire de acum o lună, premierul Ponta și ministrul demisionar al Dezvoltării, Liviu Dragnea, au promis că noul ministru al Dezvoltării așteaptă reprezentanții comunității cu actele pentru a face toate demersurile pentru reabilitarea sinagogii. Până acum Guvernul a ajutat la reabilitarea sinagogilor din Tulcea și București.

La întâlnire au participat și muftiul Cultului Musulman, dar și ambasadorul statului Israel.

800.000 de euro

Costurile reabilitării sunt estimate la 800.000 de euro. „Banii aceștia sunt folosiți pentru consolidare, fundație, acoperiș mai ușor decât cel care a fost, reabilitarea zidăriei și a structurilor de rezistență din interior, reabilitarea vitraliilor și a balconului din interior. Totul, mai puțin pictura“. Sorin Lucian Ionescu se bazează și pe circa 80.000 de euro promiși de fostul primar Radu Mazăre, bani pentru care a depus și acte oficiale. Primăria, spune el, a alocat bani și Muftiului, și Arhiepis­copiei.

Lucrările ar putea începe în toamnă

“Dacă sunt depuse toate actele acum, până în toamnă putem obține banii și demara lucrările“, a spus Sorin Lucian Ionescu. Acesta vrea ca tot ce ține de lucrări, de la contractul de reabilitare și amenajarea de șantier, să fie gestionate de Federația Comunității Evreiești din București. „Nu vreau să mă implic în niciun fel, din cauza problemelor care sunt la Constanța. Federația va hotărî cu cine face“, a precizat el, amintind și faptul că există o plângere penală împotriva fostului președinte al Comunității, Carol Friedman, după ce din conturile acesteia au dispărut 56.000 de lei.

O sinanogă pentru 42 de persoane

Constanța are, oficial, 42 de evrei. Întrebat dacă este nevoie de o investiție de un milion de euro pentru un număr mic de membri ai comunității, Sorin Lucian Ionescu spune că în primul rând este vorba despre reabilitarea unor monumente istorice care nu mai aparțin doar Comunității.

Primarul interimar al Con­stan­ței, Decebal Făgădău, și-a propus reabilitarea Arhiepiscopiei, a Muftiatului, a Bisericii Sfântul Anton și a Sinagogii. Președintele Comunității a mai adus o explicație: „Noi suntem 42 în acte. Sinagoga din Tulcea a fost reabilitată, tot din fonduri guvernamentale, pentru o comunitate de 22 de persoane. Sinagoga, ca dimensiune, e similară cu a noastră.“ 

5 lei intrarea

Obiectivul comunității este introducerea sinagogii în circuitul turistic. Primul pas este trecerea ei în rândul monumentelor istorice (acum este numai în situl arhitectural protejat). Foarte mulți turiști, evrei sau nu, au întrebat de sinagogă, spune Sorin Lucian Ionescu. „Intrarea va costa 5 lei, bani care vor fi folosiți pentru întreținerea ulterioară a sinagogii. Vom avea pază 24 de ore din 24. Categoric va intra în circuitul turistic“, a precizat acesta, subliniind că va fi deschisă și vara, și iarna.

Cele mai citite

Cele mai aglomerate Vămi în weekendul prelungit de Sfânta Maria

Cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei au fost ieri, 13 august, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire,...

Aproape 4.400 de ucraineni au cerut azil în România

De la începerea conflictului din țara vecină, 4.372 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. În ultimele 24 de ore a fost depusă o...

Avertizare de inundații, pe râuri din șase bazine hidrografice

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râurile mici din bazinele hidrografice Vişeu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă