0.7 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialSibiul a imbracat straie medievale

Sibiul a imbracat straie medievale

Sibienii si invitatii lor din intreaga Europa au lasat deoparte blugii si tricorile de vara si s-au imbracat mai gros decat de obicei, doar pentru a fi „foarte la moda” pe durata Festivalului medieval „Cetati Transilvane”, care s-a desfasurat la sfarsitul saptamanii trecute. Pentru trei zile, centrul restaurat al municipiului Sibiu a fost redat cetelor de cavaleri, alaiurilor impunatoare de printi si printese, calaretilor huni, ce au recreat pentru lumea moderna imaginea vechilor targuri medievale.
Peste 50 de evenimente zilnice au fost programate in perioada festivalului, iar in tot viesparul specific unor astfel de manifestari putini au fost aceia sa nu fi gasit ceea ce cautau la o astfel de serbare.

Navala in centrul istoric

Bufonul Gimpli, un tanar actor din trupa maestrului Sandu Mihai Gruia, a fost sufletul „expandat” al festivalului. O „matahala” (fireste, costumata, cu forme bine rotunjite pe ici-pe colo), ce alerga in gluma copiii, agitand deasupra capului un ciolan afumat supradimensionat, a incalzit si ea atmosfera. Spectatorii radeau in hohote la giumbuslucurile si tumbele acesteia.
Gimpli a fost tare iubit de turistii veniti in ultimele zile la Sibiu, iar numerele sale au constituit doar o parte din multitudinea de momente de festival ce au atras atentia. Alaturi de trupele de actori profesionisti si amatori ce s-au perindat pe scenele amplasate in Piata Mare, la Muzeul de Istorie si sub zidul Cetatii, la Sibiu au fost invitati in acest an papusari, fachiri, saltimbanci, muzicieni si dansatori din Italia, Franta, din Serbia, Suedia, Ungaria si Polonia.
Nu au lipsit nici cunoscutele trupe de cavaleri de la Sibiu, din Medias, din Budapesta, Miercurea Ciuc si Cluj-Napoca, ce au incins atmosfera mai ales in momentele precum turnirurile cavaleresti sau scenele de atac al cetatii, desfasurate cu efecte pirotehnice reale. De asemenea, pe toata durata festivalului reprezentantii Fundatiei "Noua Acropola” din Bucuresti au sustinut prelegeri istorice despre principalele cetati medievale romanesti, prelegeri urmarite de un public neasteptat de numeros.

Ulcele, inele si vinuri fine

Strada Vinului si targul de obiecte de artizanat au fost zonele in care participantii la serbari au gasit destule modalitati pentru a-si reface fortele. Acestea au fost si principalele puncte din traseul paradei oficiale a festivalului, condusa de primarul din Sibiu, Klaus Iohannis, si de Ovidiu Dragoman, ambii in elegante costume de cavaler si la fel de bine dispusi precum participantii.
Daca in targul de artizanat amenajat sub zidurile cetatii puteai cumpara si vinde orice, de la bere rece/calda si mititei, la oale, ulcele, picturi, impletituri, inele, bratari, monede vechi sau piese de harnasament cavaleresc, pe Strada Vinului turistii erau invitati direct la degustarea acestei bauturi. Peste 10 case de vinuri din tara, dar si restaurante locale renumite au amenajat pe Aleea Cetatii standuri rustice, unde au putut sa-si prezinte si sa-si vanda produsele la preturi promotionale.
Seara, in special, aceste zone au devenit locurile favorite de popas ale turistilor sau ale cavalerilor in cautarea domnitelor ratacitoare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă